Reconstituire Caracal. Gheorghe Dincă, dus la marginea unei păduri

Gheorghe Dincă
Gheorghe Dincă

Gheorghe Dincă a fost dus marţi, în cadrul reconstituirii în cazul dispariţiei Luizei Melencu, la marginea unei păduri situată la ieşire din Caracal, unde a dus un sac de plastic de culoare neagră, zona fiind aceeaşi în care au fost găsite oase umane şi cenuşă despre care suspectul a susţinut că ar fi fost ale fetei.

Gheorghe Dincă, inculpatul care a recunoscut că le-a ucis pe Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu, a fost dus marţi, la Caracal, pentru reconstituiri la domiciliul său, dar şi pe o stradă din municipiu, de unde ar fi luat-o pe Luiza "la ocazie" şi pe un drum din afara oraşului, unde ar fi aruncat telefonul fetei.

Reconstituirea a continuat la casa lui Dincă. În curtea casei lui Dincă, dintr-o maşină, o poliţistă având mâinile legate la spate cu o curea, a fost condusă în casă de suspect, care o ţinea de braţ. Ulterior, Gheorghe Dincă a ieşit din casă purtând în braţe un sac din plastic de culoare neagră în care se afla un manechin din material sintetic. El a pus apoi sacul pe umăr şi l-a cărat spre grădină unde l-a ars, cum a susţinut că a procedat şi cu trupul Luizei Melencu.

Dincă, huiduit de oamenii de pe stradă

La Caracal, dar şi în alte zone în care s-a desfăşurat reconstituirea, au fost prezente mama Luizei Melencu, bunicul fetei şi rude ale adolescentei, care şi-au exprimat revolta şi au încercat de mai multe ori să treacă de forţele de ordine spre a ajunge la Dincă. În timpul reconstituirii de la casa lui Dincă, mamei Luizei Melencu i s-a făcut rău, fiind ajutată de cei prezenţi şi apoi asistată de un echipaj medical. La reconstituire a participat şi avocatul familiei Melencu, Tonel Pop.

Dincă a fost din nou huiduit de oamenii de pe stradă, de fiecare dată când a fost în afara locuinţei, aşa cum s-a întâmplat şi luni, când a participat la reconstituire în cazul dispariţiei Alexandrei Măceşanu. La deplasările anchetatorilor prin Caracal şi în alte zone unde se face reconstituirea sunt prezente mai multe echipe de poliţişti şi jandarmi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel