Urmărește emisiunea live


RECORD de căldură. Cele mai ridicate temperaturi din 1880 și până acum

Iunie 2015 a fost cea mai călduroasă lună de pe glob de când a început măsurarea temperaturii, în 1880.

Alegeri prezidentiale 2024

Și primele șase luni ale anului au fost marcate de temperaturi record pentru această perioadă, lucru care arată că încălzirea climatică continuă. Anul 2014 fusese deja cel mai călduros an înregistrat vreodată.

Temperatura medie a fost în iunie la suprafața uscatului și a oceanelor cu 0,88 de grade Celsius mai mare decât media secolului al XX-lea. Recordul precedent pentru luna iunie a fost înregistrat în 2014, iar pentru primele șase luni ale anului, în 2010. Astfel, din ianuarie până în iunie 2015, temperatura medie a fost cu 0,85 de grade Celsius mai mare decât media secolului al XX-lea.

Aria ghețurilor arctice a fost de 906.495 de kilometri pătrați, cu 7,7% sub media perioadei 1981-2015.

Gazele cu efect de seră emise în atmosferă (bioxid de carbon, metan), care sunt la originea schimbărilor climatice, au atins concentrații record în 2014, potrivit unui raport internațional asupra 'Stării climei' (State of the Climate), scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel