Google a spus că Android 10 a avut cea mai rapidă rată de implementare din istoria sa, ajungând pe 100 milioane dispozitive în doar cinci luni.
Conform BBC, Android 10 a ajuns pe telefoanele utilizatorilor cu 28% mai rapid decât versiunea anterioară, Android 9. După 300 de zile, 400 milioane utilizatori aveau instalată cea mai recentă versiune a sistemului de operare.
Totuși, viteza impresionantă tot rămâne în urmă când vine vorba de iOS, care are o rată de implementare de 92%. Chiar și așa, comparațiile nu sunt tocmai corecte, fiindcă Apple își fabrică propriile telefoane, dar și software-ul, în timp ce Google creează doar Android, care poate fi adoptat de orice creator de smartphone-uri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News