Valoarea exporturilor de telefoane iPhone produse în India s-a dublat în primele cinci luni ale anului fiscal început în aprilie 2022, trecând pragul de un miliard de dolari.
Exporturile mari sugerează că ţara face progrese cu planurile sale de a deveni o forţă în producţia de electronice, informează Bloomberg citând surse din apropierea acestui dosar. Dacă acest ritm se va menţine, exporturile de telefoane iPhone produse în India, şi care merg în special spre Europa şi Orientul Mijlociu, ar urma să ajungă la 2,5 miliarde de dolari în exerciţiul fiscal care se va încheia la finele lunii martie 2023. Este vorba de o sumă aproape dublă faţă de telefoane iPhone în valoare de 1,3 miliarde de dolari produse în India şi exportate în anul fiscal precedent, susţin sursele care au dorit să îşi păstreze anonimatul, scrie Agerpres.
Chiar dacă deocamdată India este responsabilă pentru o mică parte din activităţile de producţie de telefoane iPhone, dublarea exporturilor este o veste bună pentru planul premierului Indiei, Narendra Modi, de a face din ţara sa o alternativă la China pentru titlul de fabrică a lumii. Grupul american Apple, care de mult timp îşi produce în China cea mai mare parte a telefoanelor salor iPhone, caută în prezent soluţii alternative în condiţiile în care administraţia Xi Jinping a intrat în conflict cu Guvernul american şi a impus carantine în diferite zone din China care au perturbat activitatea economică.
"Creşterea operaţiunilor de producţie şi a exporturilor Apple demonstrează că India îşi asumă treptat o poziţie importantă în strategia companiei. Iar pentru India asta este un semn important de succes al schemei de stimulente financiare", a declarat analistul IDC, Navkendar Singh. Apple a cochetat mai mulţi ani cu ideea de produce telefoane iPhone în India înainte ca premierul Narendra Modi să lanseze în 2020 un plan de stimulente financiare în valoare de şase miliarde de dolari, care a determinat gigantul american să îşi încurajeze furnizorii să îşi extindă producţia în India. Principalii subcontractorii taiwanezi ai Apple, Foxconn Technology Group, Wistron Corp. şi Pegatron Corp., produc în prezent telefoane iPhone la fabricile lor din sudul Indiei. Toţi cei trei producători au primit stimulente financiare în cadrul planului Guvernului indian.
Deocamdată însă India este cu mult în urma Chinei. Aproximativ trei milioane de telefoane iPhone au fost produse în India anul trecut, comparativ cu 230 de milioane de unităţi produse în China. Dispozitivele Apple exportate din India în perioada aprilie-august ale acestui an sunt telefoane iPhone modelele 11, 12 şi 13, urmând ca în scurt timp să înceapă şi exportul de telefoane iPhone 14, susţin sursele citate de Bloomberg. Apple a început să producă telefoane iPhone 14 în India luna trecută, mai repede decât se preconiza, după ce o introducere fără probleme în producţie a noilor modele a redus decalajul de timp dintre producţia realizată în China şi cea realizată în India de la câteva luni la câteva săptămâni. Pe lângă smartphone-uri, India a pus la punct planuri care vizează acordarea de stimulente financiare pentru producătorii de tablete şi laptopuri, în speranţa că va convinge Apple să producă local MacBook-uri şi iPad-uri precum şi să atragă alte firme.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu