Constantin Niță pleacă de la Ministerul Economiei și Departamentului pentru Energie. Bilanțul activității ministrului este o înșiruire de recorduri.
Record al exporturilor
În mandatul lui Constantin Niță s-a înregistrat un nivel record al exporturilor, care au ajuns în octombrie la un nou maxim istori, de peste 4,9 miliarde de euro. Până la sfârșitul anului, nivelul de recorduri ar putea să depășească maximul din 2013, de aproape 50 de miliarde de euro. După primele zece luni, valoarea exporturilor totaliza 44 de miliarde de euro.
Locul doi în UE în producția industrială
Producția industrială din România a ajuns să ocupe locul al doilea în Uniunea Europeană, crescând, în primele zece luni ale anului 2014, față de perioada similară din anul precedent, cu 7%. În luna octombrie, cele mai mari creșteri de ritm anual ale producției industriale din UE au fost în Irlanda, România și Slovenia cu câte 3,9%.
Compania Oltchim, redresată. Cifra de afaceri s-a triplat
Compania Oltchim a fost redresată, fapt demonstrat în octombrie și noiembrie 2014 de rezultatele economico-financiare. În cele două luni a fost înregistrat un profit operațional din exploatare de cca. 380 mii de Euro. Este pentru prima dată în ultimi trei ani când se reușește acest lucru. În luna februarie 2013, Oltchim avea o cifră de afaceri de 5,4 milioane de euro. În luna noiembrie 2014, a ajuns la 16,1 milioane de euro.
Profit Cupru Min, în creștere de 62%
Ministrul Niță a mai reușit rentabilizarea companiilor de minerit, Cupru Min, programul de investiții din anul 2014 permițând o creștere a capacității de producție. În nouă luni, chiar în condițiile unor cotații bursiere pentru cupru mai mici decât în anul precedent, Cupru Min a înregistrat un profit brut de 8,13 milioane lei, în creștere cu 62% față de profitul estimat pentru această perioadă, respectiv 5 milioane lei.
Prima în Europa ca mărime în sectorul de construcții navale
A fost revitalizat sectorul de construcții navale. Au fost făcute propuneri concrete pentru îmbunătățirea activității economice Daewoo-Mangalia Heavy Industries S.A. în interesul reciproc al celor două părți implicate în gestiunea societății, respectiv statul român prin Santierul Naval Mangalia 2 Mai S.A. în proporție de 49% și partenerul sud-coreean Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering, cu o pondere de 51%. Valoarea contractelor aflate în derulare la Daewoo-Mangalia Heavy Industries S.A. se ridică la 1,34 miliarde de dolari, ceea ce poziționează societatea pe locul trei în Europa din punct de vedere al volumului de activități, și prima ca mărime pe segmentul construcției de nave comerciale. Societatea are o importanță economică și socială esențială pentru România și în zona litoralului Mării Negre prin asigurarea unui mare număr de locuri de muncă directe și indirecte, care se cifrează la cca. 6800 de persoane cu perspective de noi angajări în anii următori.
Două sute de mii de angajați în industria auto
Au fost luate măsuri pentru a sprijini industria auto, Ford și Dacia. În luna iulie a fost adoptat un act normativ ce sprijină investițiile care promovează dezvoltarea regională prin crearea de noi locuri de muncă. Schema de ajutor de stat este până în decembrie 2020. Cifra de afaceri din industria auto în 2013 a fost de cca. 16 miliarde de euro, la a care au contribuit cca. 600 de companii cu peste 200 de mii de angajați.
Tehnologie de construcție de elicoptere în România
Ministrul Constantin Niță a reușit semnarea unui memorandum între autorităţile române şi Airbus Helicopters pentru 'Proiectul Super Puma MK 1', care va deschide o noua linie de producție la IAR Brașov și va aduce în România o nouă tehnologie în construcţia de elicoptere. Eurocopter România şi Forţele Aeriene Regale Britanice au finalizat în această lună parteneriatul prin care au fost modernizate 20 de elicoptere Puma.
Primul stat din UE pentru care CE a adoptat decizia de autorizare a schemei de ajutor de stat
În timpul mandatului lui Constantin Niță, România a ajuns primul stat membru al UE pentru care, în baza Orientărilor privind ajutoarele de stat pentru protecţia mediului şi energie pentru perioada 2014-2020, publicate în luna aprilie 2014, Comisia Europeană a adoptat decizia de autorizare a schemei de ajutor de stat fără deschiderea vreunei investigaţii.
Premieră pentru companiile de stat
Ministrul Constantin Niță a mai reușit deschiderea companiilor de stat către capitalul privat, listarea companiilor pe Bursă și, în premieră pentru companiile de stat, listarea duală pe BVB și Bursa de la Londra pentru Romgaz și Electrica.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News