Armata indoneziană va opri examinările virginității recrutelor, în urma apelurilor făcute de grupurile de protecție a drepturilor omului.
Liderul armatei indoneziene a confirmat faptul că femeile care doresc să intre în forțele armate nu vor mai fi testate pentru virginitate la admiterea în armată. Testele erau realizate printr-o metodă crudă și lipsită de temei științific, fiind considerată degradantă, relatează RT.
„Nu vom mai face asta”, a declarat șeful armatei Andika Perkasa, detaliind despre așa-zisul test al celor două degete, care avea ca scop verificarea integrității himenului unei recrute. Admiterea depindea de acest test, în funcție de rezultat.
Human Rights Watch (HRW) a tras un semnal de alarmă în acest sens, conducând mai multe anchete în cursul anilor 2014 - 2015. Perkasa a ținut să clarifice faptul că în cadrul selecției, femeile și bărbații vor avea probe care să îi pună pe picior de egalitate. HRW a somat Indonezia în mai multe rânduri să pună capăt practicii, întrucât sunt „discriminatorii și degradante”.
În trecut, armata Indoneziană a ținut să explice că testul de virginitate pune la încercare caracterul și moralitatea unui recrut, în ciuda faptului că Organizația Mondială a Sănătății a precizat că examenul nu prezintă niciun temei științific.
În 2013, justiţia egipteană a ordonat marţi armatei să înceteze practica "testelor de virginitate" asupra anumitor deţinute, în virtutea unui verdict favorabil unei femei care a depus o plângere împotriva acestei proceduri.
Curtea administrativă de la Cairo a fost sesizată printr-o plângere depusă de Samira Ibrahim, supusă unei astfel de examinări după ce a fost arestată în timpul unei manifestaţii în luna martie. Pe de altă parte, responsabilii militari au justificat aceste teste ca fiind necesare pentru evitarea acuzaţiilor de viol ce ar putea fi aduse de femeile virgine asupra soldaţilor care le-au arestat. În faţa valului de nemulţumire publică produs de această practică, armata s-a angajat faţă de organizaţiile nonguvernamentale să nu mai recurgă la aceste teste, fără a nega însă principiul lor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News