Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, luni, la începutul ședinței Executivului, că Ministerul Educației va primi fonduri mai mari față de anul 2018.
Guvernul va adopta, luni, proiectul de rectificare bugetară pentru anul 2019. „Este o rectificare pozitivă, prin care asigurăm sumele necesare pentru plata salariilor, pensiilor și tuturor indemnizațiilor sociale, pentru buna funcționare a tuturor instituțiilor, cât și pentru continuarea investițiilor în domeniile prioritare.
Bugetul Ministerului Sănătății rămâne la nivelul alocat la începutul anului. Fondurile vor fi utilizate, în continuare, pentru dotarea și reabilitatea tuturor unităților sanitare din țară, precum și pentru continuarea programelor naționale de sănătate, asigurarea medicamentele compensate și plata majorată a salariilor pentru cadrele medicale.
Educația va beneficia de fonduri mai mari, cu 42,4 la sută, față de anul 2018. (...) Vom continua programele începute în educație, inclusiv cel privind plata pentru rechizitele școlare pentru copiii din familii cu venituri reduse”, a spus Viorica Dăncilă la începutul ședinței de Guvern de luni.
„Fondurile prevăzute după rectificare asigură plata salariilor până la sfârșitul anului”, a mai precizat Viorica Dăncilă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu