Guvernul va opera până la finele lunii noiembrie o rectificare bugetară negativă, prin care va tăia din alocări la majoritatea instituţiilor, Ministerul Sănătăţii fiind printre puţinii ordonatori de credite care vor primi bani, pentru plata arieratelor.
Rectificarea bugetară, a doua din acest an, va fi una negativă, deoarece totalul încasărilor este sub nivelul prognozat, iar creşterea economică susţinută de producţia din agricultură nu a adus şi venituri bugetare, sectorul agricol fiind slab fiscalizat şi caracterizat de evaziune fiscală ridicată, au declarat agenţiei Mediafax surse oficiale.
"Chiar dacă a înregistrat un an bun, agricultura este slab fiscalizată şi nu s-a reflectat şi în încasări importante la buget. Pe acest fond, încasările totale se cifrează cu 700 milioane lei sub prognoză, astfel că se impune efectuarea unei rectificări bugetare negative, fie prin reduceri de cheltuieli la ministere, fie prin creşterea deficitului", au arătat sursele citate.
În condiţiile în care nu îşi permite să depăşească ţinta de deficit bugetar convenită pentru acest an cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană, Guvernul va tăia la majoritatea ministerelor din cheltuielile prinse în buget. Lista ministerelor care vor suferi tăieri de buget va fi stabilită în urma discuţiilor pe care premierul Emil Boc le va avea în perioada imediată cu fiecare ministru în parte.
O resursă importantă pe care se bazează Guvernul sunt însă economiile consemnate la bugetul de şomaj, rezultate dintr-un număr mai scăzut de şomeri faţă de cel preconizat. Toate aceste fonduri suplimentare vor fi utilizate în principal pentru acoperirea lipsei de încasări şi plata unei părţi din arieratele sistemului de sănătate.
Numărul şomerilor a crescut cu peste 4.000 persoane în luna octombrie faţă de luna septembrie, la 444.000 şomeri, dintre care 120.606 din sectorul privat. Rata şomajului pe întregul an a ajuns astfel în octombrie la 4,93%, faţă de 4,89% în luna precedentă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu