Rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Daniel David, a vorbit despre masacrul din Serbia de săptămâna aceasta.
„Mi se pare că societățile democratice sunt bolnave în momentul acesta. E o boală foarte gravă, iar boala e mult mai gravă în România, în Europa centrală și de est. Ce n-au înțeles societățile chiar mai avansate democratic e că s-a produs o ruptură fundamentală în anii 90, începutul lui 2000. Puțină lume a conștientizat că, odată cu apariția internetului, am intrat în a patra revoluție industrială. Internetul a venit și a atacat într-un fel toate fundamentele democratice, având acces la internet, democrația nu mai merge neapărat pe ideea de reprezentativitate, iar încrederea și adevărul au început să fie subminate”, a spus David, potrivit digi24.ro.
„Ce s-a întâmplat în Serbia se poate întâmpla și în România, nu trebuie să trăim într-o iluzie. Important e cum ne comportăm pentru a preveni astfel de lucruri, sau dacă Doamne ferește apar, să avem reacții care să minimizeze consecințele. Când ai acces la arme... și la noi foarte mulți au acces la arme de vânătoare, când copiii nu mai au toleranță la frustrare, nu mai există diferența între a fi asertiv și a fi agresiv”, a spus Daniel David.
Atac Belgrad. Tatăl elevului care și-a ucis 8 colegi nu se consideră vinovat.
„Copilul trebuie să înțeleagă valorile școlii. Nu putem vorbi de nivelul 0 de violență, important e să o ținem la nivel minim cu mijloc adecvat de prevenție. Școala românească nu e pregătită pentru astfel de fenomene.
În România, schimbarea ne-a prins pe un fond educațional foarte scăzut, cu analfabetism funcțional și nivel de abandon școlar la nivel foarte ridicat. Nu suntem ca celelalte țări unde democrația se îmbolnăvește, la noi boala e mai severă. Elementul cheie e deficitul în zona de educație. Educație e antidot la zona de manipulare, de fake-news.
Dacă nu ne trezim, nu doar noi, și țările vestice, mișcarea va fi spre o zonă de anarhie. Democrația trebuie să conștientizeze riscurile și problemele și să se reîntoarcă cu măsuri prin care să își mențină poziția în societate. Nu cred că e un sistem mai bun ca democrația vestică, dar în marile țări la care ne raportăm sunt lucruri care ne-au îngrozit”, a mai adăugat acesta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu