Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul în vederea cercetării rectorului Universităţii de Medicină şi Farmacie ”Gr. T. Popa” din Iaşi, Vasile Astărăstoae, pentru conflict de interese şi abuz în serviciu contra intereselor publice, după ce acesta şi-a atribuit lui şi fiicei sale contracte de peste 200.000 lei.
ANI susține că inspectorii de integritate au indicii referitoare la posibila săvârşire de către Vasile Astărăstoae a infracţiunilor de conflict de interese şi abuz în serviciu contra intereselor publice, ca urmare a semnării, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, a unui număr de 10 contracte de muncă, respectiv de prestări servicii, în valoare totala de 204.759 lei, încheiate între Institutului de Medicină Legală Iaşi şi Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Gr. T. Popa”, cu propria persoană precum şi cu fiica sa, Daniela Astărăstoae, în cadrul derulării mai multor proiecte cu finanţare europeană.
Vasile Astărăstoae a fost numit pentru perioada 2008 - 2012 în funcţia de rector şi, implicit, ordonator principal de credite al UMF Iaşi.
Agenția Națională de Integritate susţine că începând cu data de 1 mai 2010, Vasile Astărăstoae a participat, în baza unui număr de 4 contracte de muncă, respectiv de prestări servicii, la implementarea a trei proiecte cu finanţare europeană, atât în calitate de reprezentat legal al Universității - instituţie publică parteneră în proiect - cât şi în calitate de salariat.
De asemenea,Vasile Astărăstoae în calitate de director a IML Iași, funcție pe care o ocupă din anul 2011, a încheiat 3 contracte civile de prestări servicii cu Daniela Astărăstoae, fiica acestuia, şi 3 contracte cu propria persoană.
Beneficiul patrimonial total obţinut de familia Vasile şi Daniela Astărăstoae, ca produs al conflictului de interese, a fost de 204.759 lei.
Vasile Astărăstoae este cercetat penal de procurorii DNA, el fiind acuzat că împreună cu alţi doi directori de la UMF Iaşi au trucat o licitaţie cu fonduri europene, în valoare de 1,5 milioane euro.
Citește și:
Astarăstoaie: Sunt șocat de atitudinea Agenției Naționale de Integritate
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci