EXCLUSIV  Recurs compensatoriu. Protestatari, imagine ȘOCANTĂ la Ministerul Justiției

Imagini șocante, luni, la ora 14:45, la Ministerul Justiției!

Publicitate

Recursul compensatoriu este blamat de toată lumea, cu fiecare nouă faptă comisă de un fost deținut eliberat prematur în baza legii.

Replica protestatarilor în acest caz a fost ce vedeți în imaginea de mai jos: cuțite și vopsea colorată pe mocheta de la intrarea în instituție pentru a exemplifica faptul că ”Ministerul Justiției este pătat de sânge”:

(w670h447) MINISTERUL

Crimă la Mediaș

Cei trei suspecţi acuzaţi că au omorât un tânăr în faţa unui bar în municipiul Mediaş au fost reţinuţi pentru 24 de ore pentru omor, doi dintre ei fiind eliberaţi în baza recursului compensatoriu, cel de-al treilea fiind, de asemenea, recidivist, potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul din Sibiu.

"Urmare a probatoriului administrat, prin ordonanţa din data de 13.01.2019, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus reţinerea suspecţilor R.M., O.O.I., A.P., pe o durată de 24 ore, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor şi lovire sau alte violenţe, urmând a se emite ordonanţa de punere în mişcare a urmăririi penale şi a se solicita judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu arestarea preventivă a acestora, pentru o perioadă de 30 zile", se arată în comunicatul prim-procurorului Ion Veştemean, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

VEZI ȘI: EXCLUSIV Crimă Mediaș, răsturnare de situație. Ce a sesizat comisarul Untaru

Unul dintre suspecţi este acuzat de lovituri şi violenţă, iar ceilalţi doi sunt urmăriţi penal pentru "săvârşirea infracţiunii de omor".

Victima, un tânăr din Mediaş, a decedat, duminică, în Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului din municipiu

"La data de 13.01.2019, lucrători din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu au fost sesizaţi prin Sistemul Naţional Unic Apel de Urgenţă 112 despre faptul că în noaptea de 13.01.2019, în jurul orei 1,30, numitul F.M.A. a decedat în secţia de Primiri Ugenţe a Spitalului Mediaş ca urmare a unei agresiuni ce a fost exercitată asupra sa de către 3 persoane de sex masculin, agresiune ce s-a petrecut în aceeaşi dată, în jurul orei 1,00, pe calea de acces a unui club de noapte din municipiul Mediaş, judeţul Sibiu", se arată în comunicat.

Unul dintre cei trei a fost eliberat condiţionat în 25 mai 2018, iar celălalt în 13 iunie 2017, tot în baza recursului compensatoriu.

"În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit că în noaptea de 12/13.01.2019, în jurul orei 0,40, numiţii R.M. (în vârstă de 30 de ani, născut în municipiul Blaj, judeţul Alba, recidivist, eliberat la data de 25.05.2018, cu un rest de executat de 777 zile), O.O.I. (în vârstă de 38 de ani, născut în municipiul Mediaş, judeţul Sibiu, cu antecedente penale), A.P. (în vârstă de 34 de ani, născut în municipiul Alba Iulia, judeţul Alba, recidivist, eliberat la data de 13.06.2017 cu un rest 423 zile) şi alţii s-au deplasat în clubul Serabeva din Mediaş. În jurul orei 1,05, un grup format din 10 persoane de sex masculin pătrunde în club şi se îndreaptă direct către masa ocupată de cei de mai sus, din acest grup făcând parte victima F.M.A. (în vârstă de 25 ani, născut în municipiul Mediaş, judeţul Sibiu). Imediat, între cele două grupuri are loc o altercaţie în cadrul căreia este lovit martorul C.I., precum şi R.M. Văzând că R.M. se îndreaptă către ei cu un cuţit, membrii grupului din care făcea parte şi victima părăsesc clubul şi o iau la fugă către poarta imobilului aflată la aproximativ 20-30 de metri depărtare de club, aceştia fiind urmaţi imediat de către R.M., O.O.I., A.P., precum şi de celelalte persoane", a afirmat prim-procurorul Ion Veştemean.

Victima a alunecat pe zăpadă, după care a fost lovită cu picioarele şi cu un cuţit de către agresori

Ulterior, tânărul a decedat, procurorii menţionând în comunicatul de presă că "moartea a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei externe, consecutivă unor plăgi tăiate-înţepate la nivelul membrelor inferioare cu secţiune de pachet vascular femural drept (arteră şi venă femurală), leziunile traumatice tanatogeneratoare putând fi produse prin lovire repetată cu un corp tăietor-înţepător, majoritatea aplicate dinapoia înaintea victimei. La autopsie s-au mai constatat leziuni traumatice cranio-faciale şi la nivelul cotului stâng care s-au putut produce prin lovire cu corp dur şi cădere pe un plan dur neregulat, dar care nu au intervenit în determinismul decesului.

VEZI ȘI: Oana Zamfir - Antonescu, dialog spumos. "Nu a fost o campanie împotriva dumneavoastră la Antena 3. Avem dreptul să fim uimiți"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel