Reducere emisii de gaze. Antonio Guterres, secretarul general ONU: Semnal clar!

O coaliţie numită We Mean Business care a fost creată în luna iunie, cu un apel la acţiune din partea liderilor ONU, companiilor şi societăţii civile, a informat că zeci de companii s-au alăturat iniţiativei în ultimele două luni.

Alegeri prezidentiale 2024

Aproape 90 de mari companii, din sectoare care variază de la alimente şi până la ciment şi telecomunicaţii, s-au angajat să îşi reducă emisiile de gaze cu efect de seră, într-o nouă campanie destinată reorientării multinaţionalelor spre un viitor cu emisii reduse de carbon, informează Reuters.

"Acum avem nevoie de mai multe companii care să se alăture mişcării, trimiţând un semnal clar că pieţele se schimbă" , a declarat secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, într-o declaraţie publicată înainte summitul ONU care va avea loc luni.

We Mean Business a precizat că în prezent 87 de companii s-au alăturat iniţiativei, acestea având o capitalizare de piaţă cumulată de peste 2.300 de miliarde de dolari. Unele companii din coaliţie au convenit să îşi reducă emisiile de carbon la zero până în 2050, printre acestea fiind producătorul elveţian de alimente Nestle, compania franceză de materiale de construcţii Saint-Gobain şi producătorul francez de cosmetice L'Oreal.

Alte companii nu şi-au asumat acest obiectiv, dar au informat că îşi vor alinia operaţiunile la obiectivul de a limita creşterea medie a temperaturii globale la 1,5 grade Celsius, prevăzută în Acordul de la Paris privind schimbările climatice. We Mean Business precizează că printre aceste companii se afla grupul finlandez de telecomunicaţii Nokia, grupul francez de alimente Danone şi producătorul britanic de medicamente AstraZeneca.

Accelerarea schimbărilor climatice

Având în vedere că accelerarea schimbărilor climatice depăşeste aşteptările, oamenii de ştiinţă afirmă că emisiile de gaze cu efect de seră trebuie reduse la jumătate în următorul deceniu, pentru a evita încălzirea catastrofală a vremii. Însă în condiţiile în care companiile care exploatează combustibili fosili caută în continuare noi zăcăminte de petrol şi gaze şi multe ţări în curs de dezvoltare construiesc noi termocentrale pe bază de cărbune, promisiunile coaliţiei We Mean Business sunt minuscule în raport cu amploarea creşterii emisiilor globale.

Unii experţi se întreabă dacă firmele, ale căror acţiuni sunt tranzacţionate la bursa şi trebuie să maximizeze câştigurile acţionarilor, vor putea face investiţiile necesare pentru combaterea schimbărilor climatice. Chiar şi aşa, mulţi investitori au făcut presiuni asupra companiilor pentru a acţiona în aceasta direcţie, iar directorii se confruntă, de asemenea, cu presiunea în creştere din activiştilor de mediu, care vineri au mobilizat milioane de oameni din întreaga lume pentru a protesta împotriva schimbărilor climatice.

Coaliţia We Mean Business crede că angajamentul asumat de marile companii, majoritatea europene dar şi unele americane şi asiatice, de a respecta în mod independent ţintele privind emisiile va determina şi alte companii să le urmeze exemplul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel