Reducerea TVA a ajuns, marți, în plen. Senatorii Puterii și Opoziției s-au acuzat reciproc pentru cota ridicată de TVA aplicată pentru lapte, legume și fructe.
Un grup numeros de parlamentari PSD, UNPR, PP-DD, PC și doi deputați PNL au inițiat o propunere legislativă pentru extinderea aplicării cotei reduse a taxei pe valoarea adăugată, de 9%, şi pentru livrările de lapte de consum, fructe şi legume proaspete.
Comisia pentru buget finanţe a recomandat plenului să respingă iniţiativa legislativă. La fel, și Guvernul. Secretarul de stat pentru relaţia Guvernului cu Parlamentul, Valentin Iliescu, a declarat că "Există într-adevăr, conform legislaţiei comunitare, o listă, o anexă cu produsele care pot avea cote reduse de TVA. Guvernul nu susţine (iniţiativa - n.r.) şi din cauza consecinţelor financiare asupra bugetului veniturilor de stat". El a adăugat că în prima partea anului, Guvernul va veni, "şi în ideea de stabilitate", cu un nou Cod Fiscal, "care va prevedea şi asemenea cote reduse la alte produse în afara produselor de panificaţie pe întregul ciclu de producţie".
Reacții vehemente în urma aflării poziției Guvernului
Viceliderul grupului PNL din Senat Dumitru Oprea i-a acuzat pe colegii de la Putere că "au câştigat nişte alegeri minţind poporul", fiindcă pe primul plan era trecută reducerea TVA de la 24% la 19%, notează Mediafax.
În replică, liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a invocat lipsa resurselor şi faptul că actuala Opoziţie este cea care a dus TVA la 24%. El a adăugat: "Dacă nu există resurse, nu ai de unde să le pui. Dar totuşi mi se pare demagogic când tu ai dus, explicând atunci când erau bani, TVA la 24%, acum să vii să ne dai lecţii cum ar trebui el redus, dar la cât? Poate ne spuneţi şi la cât, raportat şi la încasări, la tot ceea ce avem în buget, la cât am putea să îl readucem noi şi nu vrem să reducem. Atunci vă promit că votăm aici fără niciun fel de problemă, numai să ne daţi date exacte".
Viceliderul grupului UDMR din Senat Tanczos Barna s-a declarat, la rândul său, nedumerit de poziţia Executivului: "Când am văzut prima dată această iniţiativă am avut impresia că decizia deja este luată pentru că printre iniţiatori se numără zeci de parlamentari PSD, UNPR, practic reprezentând arcul guvernamental, şi, într-o asemenea situaţie, impresia mea a fost că la nivelul Guvernului s-au făcut analizele. Sunt surprins de punctul de vedere al Guvernului şi al Ministerului de Finanţe".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu