Reducerea CAS, amânată de absenteismul senatorilor. Ioan Ghișe uimit: "E ca în bancul ăla cu…"

Reducerea CAS a fost amânată, după ce senatorii, aflați în vacanță, nu s-au mobilizat pentru a fi prezenți la ședința extraordinată a Senatului. Mai mulți senatori prezenți au reacționat. 

Legea retrimisă de preşedinte în Parlament va fi reexaminată în Senat cel mai probabil peste o săptămână. La finalul ședinței Biroului permanent al Senatului, senatorul Ilie Sârbu, liderul grupului parlamentar PSD, a declarat că Senatul se va reuni în ședință extraordinară, luni 25 august, iar Camera Deputaților, marți, 26 august. 

Senator PP-DD, stupefiat

Ioan Iovescu, senator PP-DD de Timiş a declarat, după ce a constatat că sala de plen e goală, că i se pare nefirească decizia Biroului Permanent, manifestându-şi nemulţumirea pentru timpul pe care l-a pierdut pentru a veni în Bucureşti.

"Am venit din Timiş, cu gândul să vin la plen şi am auzit, stupefiat, că Biroul Permanent a decis să nu mai fie plen. Auzisem eu zvonuri că PSD-ul nu şi-ar fi convocat senatorii, dar asta este altă problemă. Noi, senatorii, avem site-ul Senatului şi, dacă vedem că este plen, nu mai aşteptăm să fim sunați de şeful de partid sau altcineva", a spus Iovescu.

Candidat surpriză la Președinție. Amplă campanie de strângere de semnături

"Bănuiam că va fi scandal...

.... eu de la început am spus că CAS-ului ăsta este un motiv de amânare şi de a crea celor din presă un subiect de scandal. Dacă vroiam să îl facă, îl faceau, e doar un circ. De data asta aş fi votat ”pentru”, pentru a nu se mai întâmple nicio amânare, dar mă întreb de ce nu se face? Nu există voinţă politică", a mai spus senatorul PP-DD.

Ioan Ghișe, uimit, spune bancuri comuniste

Senatorul Ioan Ghise, ajuns în sala de plen, le-a transmis jurnaliştilor prezenţi să aibă răbdare, pentru că vor sosi curând şi colegii săi."Aveţi răbdare, şedinţa este programată pentru ora 16.00", a spus Ghişe, care a rămas uimit că între timp, Biroul Permanent a decis convocarea sesiunii extraordinare a Parlamentului pentru săptămâna viitoare.

"Serios? Nu am ştiu. Nu m-a anunţat nimeni. Atunci mergem acasă. E ca în bancul ăla cu Bulă, îl ştiţi? În timpul comunismului, se făcea economie de curent şi a scris la sonerie: Nu sunaţi! Ies eu din când în când. Aşa şi noi, venim din când în când", a declarat Ghişe, după ce a fost informat de jurnalişti că şedinţa de plen s-a amânat, scrie Mediafax

Guvernul vrea ca reducerea CAS să se aplice de la 1 octombrie. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel