Reexaminarea legii privind încetarea interdicţiilor parlamentarilor, respinsă

Comisia juridică de la Cameră a respins cererea de reexaminare a legii privind încetarea unor interdicţii pentru parlamentari.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a respins, marţi, cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis în cazul proiectului de lege privind încetarea interdicţiilor pentru parlamentarii aflaţi în conflict de interese în perioada 2007 - 2013.

Potrivit proiectului de lege, care a fost deja adoptat de Parlament, 'interdicţiile aplicate persoanelor care au avut calitatea de senator şi/sau deputat în oricare dintre mandatele cuprinse în perioada 2007 - 2013 în temeiul articolului 25 pe baza rapoartelor de evaluare întocmite de Agenţia Naţională de Integritate şi care au constatat nerespectarea prevederilor legale privind conflictul de interese în exercitarea oricăruia dintre mandatele de senator şi/sau deputat în perioada 2007 - 2013, până la intrarea în vigoare a Legii 219/2013 pentru modificarea şi completarea Legii 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, încetează de drept'.

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis legea Parlamentului pentru reexaminare în urmă cu câteva săptămâni, afirmând că, prin adoptarea acestei legi, este pusă în discuţie respectarea angajamentelor asumate de România în calitate de membru al Uniunii Europene.

[citeste si]

Cererea de reexaminare urmează să fie supusă votului plenului Camerei Deputaţilor, după care va fi trimisă spre dezbatere la Senat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel