MAE a făcut un anunț vizavi de votul din diaspora la referendumul pentru redefinirea familiei.
Ministerul Afacerilor Externe a anunţat că votul cetăţenilor români aflaţi în străinătate la referendumul pentru revizuirea Constituţiei s-a terminat luni, la ora 7,00 (ora României), odată cu închiderea ultimelor secţii de votare din Statele Unite ale Americii (Los Angeles, San Francisco, Seattle, Portland, Phoenix, Sacramento, Las Vegas) şi Canada (Vancouver).
Potrivit unui comunicat MAE, votul în străinătate s-a derulat pe parcursul a 58 de ore, ţinând cont de diferenţele de fus orar, şi a decurs în condiţii normale, fără incidente.
În cele 378 de secţii de votare organizate în străinătate au votat, potrivit raportărilor preliminare transmise de preşedinţii secţiilor de votare, 126.239 de alegători, precizează MAE.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu