Vladimir Ionas a prezentat datele cu privire la câte persoane vor merge să voteze la referendumul de modificare a Constituției privind definirea familiei.
Vladimir Ionaș, sociolog al casei de sondare Avangarde, a declarat că participarea la Referendumul care va avea loc pe 6 și 7 octombrie va fi în jurul a 30 de procente.
"Cei care putem să considerăm că vor merge la vot sunt cei 44%, plecăm de la această cifră care spun că foarte sigur că vor participa. Cei 44% fiind valizi pentru întreaga populație cu drept de vot, adică cei 18,9 milioane. Dacă ținem cont de faptul că undeva între 15 și 20 de procente dintre acești 18,9 milioane nu mai sunt în țară, dacă ținem cont că există anumiți respondenți care nu neapărat că ne mint pe noi, ci făcând parte dintr-o bulă în care e mai normal să mergi și să susții acel referendum declară că vor participa, sincer noi ne așteptăm la o participare undeva la 30 de procente, plus minus două, trei procente. Noi întotdeauna plecăm de la premisa cei care spun foarte sigur că ar veni din care îi scădem pe cei care nu mai sunt în țară, un procent semnificativ și ținem cont că există întotdeauna surprize", a declarat Vladimir Ionaș la Antena 3, în cadrul emisiunii "Sinteza Zilei" moderată de Mihai Gâdea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu