Gerard Pique, fundașul echipei spaniole de fotbal FC Barcelona, a izbucnit în lacrimi după meciul disputat cu porțile închise, duminică, cu Las Palmas (3-0), explicând că a trăit cea mai "tristă experiență" din cariera sa după o zi de haos în Catalonia ca urmare a referendumului pentru independența provinciei, relatează AFP.
"A fost un meci foarte dificil. A fost cea mai ciudată experiență ca profesionist pe care am te trăit-o în toată viața mea", a declarat Pique în zona mixtă după meci.
Acest meci din etapa a 7-a a campionatului Spaniei a fost jucat în fața unor tribune goale după decizia "Barcei" de a protesta împotriva intervenției brutale a poliției împotriva susținătorilor independenței, soldată cu peste 90 de răniți.
Fundașul în vârstă de 30 de ani a explicat că jucătorii au decis să dispute meciul după ce conducerea clubului a încercat în zadar să obțină amânarea partidei.
"Când votezi, poți vota da, nu, sau vot în alb, dar votezi", a precizat Pique, care a depus buletinul său în urne în cursul dimineții.
"În această țară, timp de mulți ani, am trăit sub franchism (dictatura dintre 1939 și 1975), iar oamenii nu puteau vota și este un drept al lor pe care noi îl apărăm", a adăugat Pique. "Eu sunt catalan, mă simt catalan și tocmai de aceea astăzi, mai mult ca niciodată, mă simt mândru de oamenii din Catalonia".
Internaționalul spaniol (91 de selecții), campion mondial (2010) și european (2012) cu selecționata "la Roja", a reafirmat că poziția sa în favoarea "dreptului de a decide" al Cataloniei este compatibil cu faptul că poartă tricoul Spaniei.
"Eu cred că pot continua la echipa națională pentru că sunt mulți oameni în Spania care sunt în total dezacord cu faptele care s-au produs azi în Catalonia și care cred cu adevărat în democrație", a mai spus Pique.
Atmosfera a fost una foarte tensionată în Catalonia duminică, poliția intervenind în forță pentru a împiedica desfășurarea acestui referendum. Sute de persoane au fost rănite în cursul confruntărilor dintre forțele de ordine și manifestanții care voiau să participe la acest vot interzis de statul spaniol, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu