Renate Weber consideră că, odată cu modificarea Constituției, cu privire la definirea familiei, este nevoie de o lege a parteneriatului civil.
Europarlamentarul Renate Weber consideră că referendumul pentru familia tradițională, care ar putea duce la modificarea Constituției, va crea discuții contradictorii în societate și susține că, în perioada următoare, va încerca să își convingă colegii pentru crearea unei legi a parteneriatului civil.
"Am urmărit cu foarte mare atenție dezbaterile din Franța, unde nu se mai vorbește de femeie și bărbat, ci se folosește o formulă neutră de părinți. Au fost foarte mari discuții. Lucrurile de genul acesta nu sunt simplu de aranjat, întotdeauna sunt dezbateri în contradictoriu. Asta s-a întâmplat și în statele care au acceptat căsătoriile homosexuale. Societățile au fost în general divizate pe aceste teme", a declarat Renate Weber pentru DC News.
"Eu, personal, aveam o altă listă de priorități"
"Acum, la noi, un număr foarte mare de cetățeni s-a mobilizat să facă o astfel de petiție. Este greu să ignori trei milioane de oameni care au cerut un referendum pe această temă. Eu, personal, aveam o altă listă de priorități în ceea ce privește modificările constituționale de la noi, sigur nu aceasta era. Eu personal nu mă tem de faptul că și persoanele de același sex se pot căsători între ele. Îmi dau seama că, în România, societatea nu este pregătită pentru așa ceva și de aceea am insistat și o să continui să vorbesc despre o lege a parteneriatului civil pentru că mi se pare absolut firesc. Chiar o să încerc să îmi conving colegii că este necesară pentru că ne-am trezit cu această decizie de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului care vorbește de consecințele juridice ale unor astfel de relații și asta este firesc să respectăm. Curtea Europeană nu ne obligă acolo să acceptăm căsătoriile homosexuale, dar atunci când există căsătorii valabil încheiate în alte părți, este normal să recunoști consecințele juridice. (...) Sunt multe drepturi, de creditare, moșteniri, asigurări, sunt foarte multe. Eu cred că trebuie să fim suficient de deschiși la mine și să înțelege că acestea trebuie să fie reglementate", a mai spus europaprlamentarul.
Criticați deja de Reuters
Renate Weber a declarat că există deja reacții în presa internațională. "Reuters a publicat astăzi că nici acum, conform Constituției noastre, persoanele de același sex nu se pot căsători, dar că prin această modificare lucrul acesta nu va mai putea fi posibil nici în viitor. Adică, din punctul ăsta de vedere, este sigur că va exista o percepție cu privire la noi, că nu vom avea această deschidere, pentru că, iată, tocmai ne-am pus o barieră constituțională. Dar dacă ne punem barieră constituțională, haideți măcar pe partea cealaltă să încercăm să legiferăm parteneriatul civil care trebuie să se aplice și cuplurilor homosexuale și cuplurilor heterosexuale care nu vor căsătorie. (...) Au fost și momente în care eram mai deschiși puțin față de ceea ce înseamnă diversitate, astăzi suntem aici. Vom vedea", a conchis Renate Weber.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu