Referendum familie. Rezultatul, în dezbaterea CCR

Curtea Constituţională a României discută joi rezultatul referendumului pentru redefinirea familiei, organizat în 6 şi 7 octombrie.

Potrivit site-ului CCR, plenul Curţii Constituţionale va lua în dezbatere "constatarea respectării procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din datele de 6 şi 7 octombrie 2018 privind Legea de revizuire a Constituţiei României".

La referendumul pentru redefinirea familiei au votat 21,10% dintre alegători, potrivit datelor anunţate, pe 8 octombrie, de Biroul Electoral Central.

Conform Legii 3/2000, pentru ca referendumul să fie valabil era necesară o prezenţă la urne a cel puţin 30% dintre persoanele înscrise pe listele electorale permanente.

Numărul persoanelor înscrise în lista pentru referendumul de revizuire a Constituţiei, organizat în 6 şi 7 octombrie, a fost de 18.279.011.

S-au prezentat la urne 3.857.308 de alegători, reprezentând 21,10% din numărul persoanelor înscrise pe liste.

Voturi valabil exprimate la răspunsul 'DA' au fost 3.531.732, reprezentând 91,56% din numărul participanţilor, voturi valabil exprimate la răspunsul 'NU' - 249.412, adică 6,47%, iar voturi nule - 76.111, respectiv 1,97%.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel