Profesorul Vasile Popovici, fost ambasador în Maroc şi Portugalia, i-a cerut luni demisia mitropolitului Banatului printr-o scrisoare deschisă postată pe pagina sa de Facebook, după referendumul privind redefinirea familiei iar mitropolitul i-a răspuns că nu îi este ruşine că prin poziţia sa a susţinut familia creştină, întrucât aceasta va fi pentru el şi Biserica din care face parte un "proiect de ţară", pe care îl va "susţine din adâncul fiinţei" sale.
"Aţi fost între iniţiatorii acestui referendum, deşi rolul dumneavoastră ca ierarh nu e câtuşi de puţin să iniţiaţi legi. Căderea referendumului ar trebui să fie un moment de reflecţie profundă pentru dumneavoastră ca şi pentru acei preoţi care s-au implicat în politică şi-n treburi lumeşti, de aici şi din toată ţara. (...) La ora bilanţului nu numai liderii politici trebuie să-şi prezinte demisiile, ci şi preoţii implicaţi în această făcătură. Dumneavoastră, cel dintâi. Să vă luaţi haina călugăriei şi să vă retrageţi în meditaţie şi penitenţă lungă", spune Vasile Popovici, profesor la Universitatea de Vest Timişoara (UVT).
Între altele, universitarul le cere ierarhilor şi să renunţe la "lux şi la iubirea de arginţi", la legăturile cu partidele politice şi să redescopere "iubirea necondiţionată pentru aproapele în nevoie".
Mitropolitul Ioan al Banatului susţine că răspunde la scrisoarea deschisă "pentru creştinii care cred în Biserica noastră Sfântă, nu doar pentru ortodocşii care au fost ieri la referendumul pentru familie, ci şi pentru catolici, protestanţi, neoprotestanţi, evanghelici-luterani, greco-catolici, evrei, poate şi musulmani".
"Ca oameni ai Bisericii, clerici şi credincioşi deopotrivă, avem obligaţia de a susţine familia creată de Dumnezeu şi binecuvântată de Domnul nostru Iisus Hristos. Dacă nu am face acest lucru, ar însemna că ne dezicem de principiile credinţei şi ale moralei evanghelice, precum şi de valorile neamului nostru românesc.
Aşadar, nu mi-e ruşine, domnule profesor, că prin poziţia mea am susţinut familia creştină în esenţa sa, chiar dacă cu privire la aceasta mai avem încă multe de învăţat. Familia creştină a fost, este şi va fi pentru mine personal şi pentru Biserica din care fac parte un proiect de ţară pe care îl voi susţine din adâncul fiinţei mele", arată Mitropolitul Ioan al Banatului, într-o postare pe pagina Mitropoliei Banatului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News