Două regiuni bogate ale Italiei, Lombardia și Veneția, vor organiza la 22 octombrie un referendum "consultativ" cu privire la creșterea nivelului de autonomie al teritoriilor lor față de guvernul de la Roma, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Publicitate
Guvernul Lombardiei, Roberto Maroni, a făcut vineri acest anunț, salutând propunerea în acest sens omologului său din Veneția, Luca Zaia.
Maroni și Zaia sunt lideri ai Ligii Nordului, formațiune antiimigrație și eurofobă, care anunța la un moment dat că și-a propus ca obiectiv "independența" Padaniei, regiune imaginară din jurul fluviului Pad din nordul peninsulei.
La referendumul anunțat vineri cetățenii din Lombardia și Veneția urmează să fie întrebați dacă doresc mai multă autonomie față de guvernul central în mai multe domenii, chestiunea în discuție fiind de fapt dacă vor să transfere mai puțin din banii pe care îi dau ca impozite către alte regiuni ale Italiei, mai puțin bogate.
Potrivit media italiene, suma aflată în joc trece de 70 de miliarde de euro pe an, ca impozite colectate în Lombardia — care produce un sfert din PIB-ul Italiei — și în Veneția, bani care teoretic ar putea rămâne în cele două regiuni.
Dacă răspunsul predominant la referendum va fi "Da", acest lucru va întări poziția guvernatorilor celor două regiuni în negocierile cu Roma, mai notează media italiene.
Nordul Italiei — bastionul Ligii Nordului — este de multe ori considerat a fi în oarecare măsură "exploatat" de sudul italian, având în vedere sutele de miliarde de euro transferate în ultimele decenii către sudul mai sărac.
O serie de miniștri italieni au apreciat că demersul anunțat de Maroni și Zaia este "ineficace și costisitor". "În loc să cheltuie aproape 50 de milioane de euro din banii contribuabililor pentru un referendum consultativ, Maroni ar face mai bine să ceară guvernului să lanseze o dezbatere" în această problemă, a apreciat ministrul agriculturii, Maurizio Marina, denunțând "o logică de propagandă politică".
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu