REFERENDUM. Klaus Iohannis: Merită discutată

Președintele Klaus Iohannis consideră că trebuie discutat dreptul Parlamentului de a iniția un referendum. 

”Cred că este o chestiune care merită discutată. (...) Dacă ar fi să discutăm această chestiune, rămâne de stabilit doar pentru ce ar convoca Parlamentul un referendum, fiindcă deocamdată, dacă Parlamentul decide să schimbe Constituţia, oricum se convoacă referendumul. Se poate discuta chestiunea", a declarat Klaus Iohannis, miercuri, la Palatul Cotroceni.

Cu privire la iniţiativa mai multor social-democraţi pentru modificarea Legii referendumului în sensul în care nu se poate organiza un astfel de scrutin dacă textul propus ţine de competenţa exclusivă a Parlamentului, şeful statului a susţinut că aceasta nu pare grozavă.

[citeste si]

"Cred că sunt şi alte lucruri mai importante despre care ar trebui să se discute în Parlament. Nu mi se pare o iniţiativă grozavă, dar Parlamentul are toată libertatea să discute ce crede că este necesar", a afirmat Iohannis.

Mai mulţi deputaţi PSD, printre care şi preşedintele Comisiei juridice, Eugen Nicolicea, au iniţiat proiectul, care mai prevede că preşedintele nu poate iniţia un referendum legislativ, ci numai unul consultativ.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel