Separatiştii proruşi au anunțat, joi, că referendumul din estul Ucrainei va avea loc duminică, în pofida apelului lansat de Vladimir Putin de a-l amâna. Organizarea unui referendum "ar agrava situaţia", a declarat, joi, un purtător de cuvânt a UE, după anunţul menţinerii consultării de către separatiştii proruşi.
Referendumul privind independenţa "va avea loc la 11 mai", a declarat pentru AFP Denis Puşilin, liderul separatiştilor republicii autoproclamate Doneţk.
"Referendumul va avea loc la Slaviansk la 11 mai", a declarat şi Stella Horoşeva, purtătoarea de cuvânt a primarului autoproclamat al acestui oraş, bastion al insurgenţilor proruşi înarmaţi.
"Insistăm cu putere asupra faptului că acest referendum nu trebuie să aibă loc" deoarece "ar agrava situaţia" şi "ar putea duce la o nouă escaladare", a declarat Maja Kocijancic, purtătoarea de cuvânt al serviciului diplomatic al UE.
Preşedintele rus, Vladimir Putin, le-a cerut miercuri separatiştilor ucraineni să amâne referendumul programat pentru 11 mai privind "declaraţia de independenţă" a republicii autoproclamate Doneţk.
"Le cerem reprezentanţilor din sud-estul Ucrainei să amâne referendumul prevăzut pentru 11 mai, pentru a crea condiţiile necesare dialogului", a declarat el în cadrul unei conferinţe de presă la încheierea întrevederii sale cu preşedintele OSCE, Didier Burkhalter.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News