EXCLUSIV  Reforma modernă a educației

Criza educației în România este mai mult decât evidentă. Discuțiile par fără orizont și fără de sfârșit. Mulți se pronunță asupra educației fără alt suport decât experiența personală. Faptele, aspectul tehnic, cultura instituțională a educației se neglijează de cele mai multe ori.

În Europa, educația își caută direcția după aplicarea programelor PISA și Bologna. Preluate de viziuni înguste, cele două programe nu au putut mări competitivitatea educației europene. Economiști reputați vorbesc de scăderea nivelului acesteia.

Cu avantajul experienței, ca rector al Universității "Babeș-Bolyai" (în perioada 1993-2012), ministru al educației naționale (1997-2001), membru în organisme de decizie internaționale, Andrei Marga se încumetă să taie nodul cu o lucrare documentată, bine înscrisă în coordonatele naționale și internaționale și plină de noutăți. După distanțarea sa, petrecută în 2012, de funcții majore în educație, profesorul clujean revine în dezbaterea publică cu o privire în profunzimea situației. Față de alte scrieri pe tema educației, cartea lui Andrei Marga etalează nu doar păreri, ci și întinse cunostințe, nu numai opinii, ci și o conceptie organizată, nu doar optiuni, ci și decizii sau propuneri de decizie. Anii reformei 1997- 2001 au constituit, de altfel, singura reformă a educației efectivă și recunoscută internațional, prin care țara noastră a făcut trecerea la educația unei societăți deschise și pe baza căreia România a încheiat primul capitol de negociere cu Uniunea Europeană.

Măsurile greșite ulterioare și deteriorarea educației sunt larg percepute. Este util să se cunoască ce s-a petrecut, cine, când și cum a luat decizii, ce decizii au fost aplicate și cum se poate ieși din deriva actuală a educației. Cartea lui Andrei Marga oglindește o epocă și propune soluții.

Redăm în cele ce urmează fragmente din Introducerea autorului la volumul Andrei Marga, Reforma modernă a educației (Editura Tribuna, Cluj-Napoca , 2016, 386 pag.).

(w670)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel