Florin Cîțu, președintele PNL, a vorbit, într-un interviu exclusiv pentru DC News, despre reforma de care are nevoie Parlamentul României.
Jurnalistul Val Vâlcu l-a întrebat pe Florin Cîțu, președintele Senatului României, despre dorința de reformă a Parlamentului, a cărui imagine nu are deloc un aspect prietenesc, iar spațiul din jurul acestuia nu este pus la dispoziția publicului:
„Când vorbim de reforme, acest cuvânt implică tăieri de venituri, concedieri. Totuși, Parlamentul e nereformat. Ocupă 300 de hectare, le scoate din circuitul public. Ar putea fi un parc, ar putea fi realizat ceva în acea curte imensă în care e baricadat Parlamentul. Astăzi discutau la Camera Deputaților să ia senzori, să ia roboți să protejeze, parcă e sub asediu. 1200 de camere dintre care un sfert sunt nefuncționale, dar încălzite, în acea clădire colos. M-am uitat în Austria, unde Parlamentul e în stația de tramvai. Cobori din tramvai și dai în ușa Parlamentului, nici măcar în zid. Ar putea fi deschise porțile Parlamentului, mutată protecția în zona Parlamentului, nu a Muzeului de Artă sau a unor eventuale facilități turistice? Clădirea e nefolosită.“, a întrebat jurnalistul Val Vâlcu.
CITEȘTE ȘI - EXCLUSIV România, trecere la energia verde, negocieri cu CE. Cîțu: Beneficiu pentru toată UE!
„Aveți dreptate și în ceea ce privește modul în care e folosit spațiul în interiorul Parlamentului, dar și în afară. E adevărat, trebuie să avem un Parlament mai prietenos în afară. Totul pornește de la imaginea de afară. Acum, nu știu cum o să facem cu zidul ăla, dar se poate face o variantă în care să faci mai prietenos accesul în interior, parcul să fie folosit. Sunt câteva variante, începute din 2019, pe care o să mă uit.
În ceea ce privește imaginea, aveți dreptate și instituțiile publice din România trebuie să fie mai prietenoase cu cetățenii României, nu să ai acea teamă când te duci spre o instituție, acea anxietate. Până la urmă sunt instituții publice și toți ar trebui să fim primiți OK în ele, chiar dacă este Guvernul României, Parlamentul sau altă instituție.“, a precizat Florin Cîțu.
„În interior, bineînțeles, pentru modul cum este folosit spațiul, iară este nevoie de un plan și de o dezvoltare pentru că sunt zone nefolosite și neterminate, care încă au rămas în stadiul de construcție. La Senat o să mă uit și la modul în care e organizat în ceea ce privește personalul, atribuțiile acestuia, să vedem dacă putem să îmbunătățim și acolo lucrurile. Eu, cât am fost la Ministerul Finanțelor, am reușit, printr-o reorganizare, să reduc cheltuielile și nu s-a văzut niciun fel de scădere a performanței. Din contră, veniturile au crescut și în 2020, și în 2021. Dacă faci lucrurile bine, până la urmă vei vedea rezultatele.
Sunt trei zone de reformă în ceea ce privește Parlamentul. Una la imaginea exterioară, alta în interior și una organizatorică pe care le voi aborda în perioada următoare.“, a concluzionat Florin Cîțu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu