EXCLUSIV  Refugiați AFGANI în Albania și Kosovo, semnal de alarmă! Chirieac: Ori fug, ori vor fi măcelăriți. Inclusiv în România vor veni

Pixabay
Pixabay

În contextul problemelor din Afghanistan, Albania și Kosovo vor primit refugiați din zona de conflict. Analistul pe politică externă, Bogdan Chirieac, a vorbit despre ce presupune afluxul de migranți pentru Europa și România. 

”În urma catastrofei din Afganistan, rămâne o pătură subțire de oameni care nu sunt neapărat de acord cu valorile occidentale, dar resping obscurantismul și violența fără seamă a talibanilor. Acești oameni au două posibilități. Ori fug, ori vor fi măcelăriți. În Afganistan vor avea loc cele mai mari atrocități din istoria omenirii, comparabil cu ce a săvârșit statul islamic în Iraq și Siria

Acești refugiați, vorbim de sute de mii de persoane, trebuie integrați undeva, inclusiv în România vor veni. Deocamdată iată că vin în inima Europei, în Kosovo și în Albania, cu o singură mențiune: printre ei nu este exclus să se afle și talibani, talibani care vor avea și au ca ordin să săvârșească viitoarele atentate teroriste ce vor fi comandate dintr-un stat ce devine un stat terorist. Afganistanul, odată cu preluarea puterii de către talibani, devine un stat terorist.

Când vor avea loc aceste atentate, vom vedea cu toții. Problema nu este dacă vor avea loc, ci când vor avea loc. Probabil când va hotărî conducerea mujahedină de la palatul prezidențial din Kabul. 

Cred că nu doar Albania și Kosovo vor primi refugiați afgani, ci și România va primi refugiați afgani”, a spus analistul politic Bogdan Chirieac, pentru DCNews.  

Pornind de la cele subliniate de analistul politic, amintim și declarația unui comandant al talibanilor: ”Este credința noastră că într-o zi mujahadinii vor câștiga, iar legea islamică va fi nu doar în Afganistan, ci în toată lumea. Nu ne grăbim.” a spus comandantul talibanilor pentru CNN. Vezi aici mai mult

”Situația securității mondiale suferă un regres catastrofal”

Situația securității din Europa s-ar putea înrăutăți în urma afluxului de migranți din Afganistan. Eforturile de a tempera atacurile extremiștilor islamiști din ultimii 20 de ani ar putea deveni irelevante, întrucât noi atacuri asupra Europei și Occidentului ar putea avea loc, islamiștii având acum un stat al lor. 

”Situația securității mondiale suferă un regres catastrofal. După 20 de ani de război, sute de mii de răniți și 2.000 de miliarde de dolari cheltuiți, ne întoarcem- că în curând va fi 11 septembrie - la momentele când au avut loc, în 2001, atentatele de la New York și Washington, ne aflăm într-o situație mult mai gravă decât era atunci. Sigur, nu mai este Bin Laden, a fost lichidat, dar în locul lui au apărut zeci de alți Bin Ladeni și acum au la dispoziție un întreg stat pentru a pune la cale atentatele”, a mai precizat Chirieac. 

Refugiați în Albania și Kosovo, la solicitarea SUA

Albania şi Kosovo afirmă că se pregătesc pentru primirea de refugiaţi afgani care sunt expuşi riscului comiterii unor abuzuri de către talibani, care au preluat puterea în Afganistan, transmite luni DPA, citat de Agerpres. 

Premierul albanez Edi Rama şi preşedintele kosovar Vjosa Osmani au anunţat duminică, pe Facebook, că vor da curs unei cereri din partea Washingtonului de a găzdui temporar refugiaţi afgani care ulterior vor fi aduşi în SUA.

În urma relatărilor privind comiterea de atacuri asupra civililor, asasinate ţintite şi alte abuzuri grave contra drepturilor omului în timpul ofensivei talibanilor, lideri mondiali şi activişti pentru drepturile omului s-au declarat îngrijoraţi în legătură cu soarta cetăţenilor afgani. Edi Rama a subliniat că ajutorarea persoanelor în căutare de protecţie internaţională nu este un lucru nou în ţara sa. Printre altele, în secolul trecut Albania a găzduit evrei ce fuseseră persecutaţi de nazişti. Ţara este membră a NATO din 2009.

Nimeni nu ştie mai bine decât noi ce înseamnă să fii expulzat şi nevoit să părăseşti locurile unde ai crescut, a scris, la rândul său, Vjosa Osmani.

Kosovo şi-a declarat independenţa în 2008 după un război sângeros împotriva puterii de la Belgrad şi este recunoscut de 115 state, inclusiv 22 dintre cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene.

Anticipând un val de refugiaţi în urma ofensivei talibanilor în Afganistan, Iranul a creat zone-tampon la frontiera comună, potrivit unui anunţ al Ministerului de Interne iranian. Cele trei zone-tampon provizorii, în nordul şi sud-estul Iranului, sunt menite să le ofere protecţie şi securitate refugiaţilor afgani. În schimb, Pakistanul şi-a închis graniţa cu Afganistanul, ceea ce a făcut ca mii de persoane să rămână blocate pe ambele părţi ale frontierei după ce talibanii au preluat controlul asupra estului teritoriului afgan.

Ministrul de interne pakistanez Sheikh Rashid a anunţat decizia închiderii punctului de trecere Torkham, din nord-vestul Pakistanului, fără a menţiona care este calendarul pentru redeschiderea sa. El a precizat că măsura a fost luată după ce talibanii au capturat oraşul afgan Jalalabad. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel