Iulia Teodorescu Burkman, o româncă stabilită în Israel, a vorbit despre situația umanitară din regiune, după conflictul declanșat de Hamas pe 7 octombrie 2023.
Iulia Teodorescu Burkman, o româncă stabilită în Israel de 24 de ani, care lucrează la un hotel din Tel Aviv, a vorbit despre problema refugiaților israelieni care și-au părăsit casele din cauza terorii atacurilor din nord și din sud.
„Este o problemă și pentru noi aceasta a refugiaților interni, care s-au mutat din casele lor și din orașele lor spre centrul Israelului. Sunt găzduiți de hoteluri, de hosteluri și chiar de persoane private care își oferă amabilitatea. Majoritatea acestor refugiați sunt din sudul țării, din orașele apropiate de Gaza, care sunt bombardate non-stop.
Au fost evacuați de către autorități, care și achită costurile aferente către hotelurile unde sunt trimiși. Hotelurile încasează niște sume simbolice, nu prețurile normale.
Din nord, însă, au fost evacuați mai puțini oameni. Acolo deocamdată sunt mai puține alarme. Poporul israelian e foarte unit, sunt zeci de telefoane pe care le primim la hotel din partea voluntarilor și oamenilor care vor să vină să se ocupe de copiii acestor refugiați. Ei stau 4-5 persoane într-o cameră de 20-30 de metri pătrați. Ei vor să se ducă acasă, dar nu au unde, pentru că nu pot trăi în orașele lor, din cauza acestor bombardamente“, a spus Iulia Teodorescu Burkman.
„La noi în hotel sunt 300 de persoane, iar în toată țara au fost relocați probabil zeci de mii de oameni. Aceștia sunt puși în situația de a se descurca departe de casă. Au copii care nu se duc la școală, ei nu se duc la muncă, sunt stresați ... e dificilă situația pentru ei.
Comparativ cu situația din Ucraina, când țările europene au primit acei cetățeni ucraineni cu brațele deschise, noi, aici în Israel, deocamdată, ne descurcăm cu cetățenii noștri.
Pe de altă parte se vorbește foarte mult de refugiații din Gaza care nu au unde să se ducă. Unde sunt toate țările, țările arabe în special, și de ce nu îi primesc cu brațele deschise? De ce nu îi primește nicio țară? Sunt toți blocați în Gaza, li se spune să plece, dar nimeni nu îi primește. În plus, țările arabe judecă Israelul că se apără, dar nimeni nu primește pe acei oameni.
Nu au apă, mâncare și medicamente, dar au mii și mii de rachete care costă milioane de dolari. De unde sunt acești bani? Ajutoarele intră în Gaza, dar unde ajung aceste ajutoare? Ajung în mâinile Hamas, care în loc să ofere mâncare și medicamente populației, confecționează mii de rachete și ne bombardează în fiecare zi“, a mai spus, la DC News, Iulia Teodorescu Burkman, o româncă stabilită în Israel.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu