Regăsirea de sine, prin terapie bio-informaţională. Primul pas: reînvăţaţi să zâmbiţi

DeCeNews vă prezintă, de astăzi, o rubrică săptâmânală destinată celor care doresc să-şi rezolve problemele de sănătate prin metode specifice terapiilor complementare, să-şi echilibreze organismul la toate nivelele, sau pur şi simplu doresc să se regăsească pe sine, acesta fiind şi scopul aplicăţiilor practice care vor fi prezentate pe parcurs.

Stefan Pusca Ştefan Puşcă (www.stefanpusca.ro) este specialist în terapii complementare (terapie bio-informaţională), cu experienţă de peste 20 de ani în domeniu. Are un doctorat în Fizică (Interacţia radiaţiei cu substanţa) şi este cadru didactic într-o universitate de stat. Predă săptămânal cursuri de auto-echilibrare a organismului, autocontrol emoţional, tehnici de meditatie şi dezvoltare personală în cadrul Universităţii populare “Ioan I. Dalles”.

Emoţii care pot vindeca

autor: Stefan Puşcă

Societatea omenească în general, cea românească în particular, trec printr-o criză profundă care tinde să se agraveze periculos în ultima perioadă. Entităţile componente ale societăţii, oamenii simpli, trec prin crize personale a căror amploare şi durată întrec însă cu mult efectele la nivel individual ale crizei globale şi se întrepătrund în profunzime cu acestea.

De ce se întâmplă oare toate aceste lucruri? Nivelul de viaţă este mai bun ca oricând (cel puţin în lumea civilizată!), accesul la informaţie şi învăţătura este aproape gratuit (doar suntem în era Internetului), condiţiile de viaţă sunt, în general, decente, nu par să fie nici un fel de motive pentru a avea o societate nefuncţională.

Examinând însă starea indivizilor luaţi separat, găsim persoane dominate de stress, dezorientate, înglodate de multe ori într-o criză a datoriilor, lipsite de resursele de a face faţă situaţiilor noi şi complicate de viaţă. Părem să nu mai avem nici un fel de resurse, rezervele noastre de energie personală par să fie secate, fără perspectiva de a putea rezolva într-un fel situaţia individuală sau globală pe care o înfruntăm.

În strânsă legătura cu cele de mai sus asistăm la o incidenţă crescută a bolilor (incurabile sau nu) care par să sfideze ritmul de dezvoltare al medicinei şi cercetării medicale, incidenţă conectată în adâncime cu starea emoţională negativă pe care o are un procent însemnat din populaţie în cea mai mare parte a timpului.

Ne confruntăm oare cu o criză a fiinţei umane? Este aceasta o criză ale cărei semne puteau fi intuite de mai mult timp? Este ea parte a unui proces de adaptare emoţională şi bio-informaţionala la o societate care s-a schimbat prea repede faţă de posibilităţile de schimbare ale membrilor ei? Avem oare soluţii sau tehnici pentru a rezolva această situaţie la nivelul fiecăruia dintre noi şi apoi, poate, la nivel global?

Deşi, prin natura ocupaţiei mele (sunt practician în terapie bio-informaţională-una dintre cele mai noi ramuri ale terapiilor complementare) lucrez zilnic cu oameni care au uneori dezechilibre profunde, la multe nivele, mă aflu printre cei optimişti care spun că este posibil să ne “vindecăm” viaţa. La toate nivelurile. La nivel financiar, social, al stării de sănătate, emoţional, sufletesc, spiritual. Vă propun o călătorie către liman. Către malul celalalt al eului nostru, către sănătate, echilibru, linişte sufletească şi dezvoltare personală. Avem nevoie doar de dorinţa de schimbare în bine şi de puţină perseverenţă.

Iată ce vom face: vom căuta să înţelegem cauzele profunde ale dezechilibrelor şi apoi ne vom recăpăta echilibrul pe etape şi nivele: mai întâi vom trata şi rezolva problema stressului, apoi pe cea a emoţiilor negative în general. Pentru aceasta vom învăţa împreună tehnici de relaxare a organismului şi de echilibrare a energiilor acestuia. Vom învăţa cum să ne deschidem centrii şi canalele de energie pentru a ne reînvăţa organismul să funcţioneze în mod optim. Este un drum simplu, uşor şi foarte plăcut. Odata ce va veţi simţi mai siguri pe propria persoană vom învăţa noi tehnici de dezvoltare personala şi ne vom insuşi anumite tehnici de meditaţie pentru atingerea unor stări de echilibru la nivele din ce în ce mai subtile.

Pentru început vă propun un exerciţiu simplu: reînvăţaţi să zâmbiţi: este simplu, ieftin, activează şi deblochează corpul energetic, încet-încet va schimba emoţiile în bine şi vă pozitivează modul de a gândi.

Acum va prezint exerciţiul în sine:

Staţi pe un scaun într-o poziţie relaxată cu coloana dreaptă şi cu tălpile pe sol. Relaxati tălpile şi încercaţi să simţiţi contactul lor cu solul. Cu ochii închişi relaxaţi muşchii faciali pe verticală de sus în jos. Zâmbiţi. Constientizaţi ce muşchi se relaxează în acest proces. Extindeţi zâmbetul la nivelul tuturor muşchilor feţei. Menţineti acesta stare de voie atât cât se poate fără să fortaţi. Conştientizaţi starea. Simţiţi efecte şi în alte părţi ale corpului? Acum mutaţi atenţia pe globii oculari. Relaxaţi-i încet şi apoi deschideţi ochii. Ziua dvs. va continua mai plăcut. Practicaţi acest exerciţiu în fiecare zi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel