Regele Abdullah al Arabiei Saudite a murit, vineri, la vârsta de 90 de ani. Succesorul la tron va fi prinţul Salman, a anunţat palatul regal într-un comunicat. La scurt timp după anunțarea decesului, preşedintele american, Barack Obama, şi cel francez, Francois Hollande, i-au adus omagii regelui Abdullah al Arabiei Saudite.
Regele Abdullah a fost internat pe 31 decembrie într-un spital din Riyadh, din cauza unei pneumonii. Starea sa de sănătate a necesitat amplasarea unui tub, pentru a-l ajuta să respire.
Acesta a decedat vineri, "la ora locală 01:00 (00:00, ora României)", şi va fi înmormântat în aceeaşi zi, după rugăciunea de după-amiază, conform comunicatului oficial.
Fratele său vitreg Salman, în vârstă de 77 de ani, va deveni noul rege al Arabiei Saudite, scrie Mediafax.
Moqren, un alt frate vitreg al lui Abdullah, a fost numit prinţ moştenitor. Născut în 1945, el este ultimul fiu al lui Abd al-Aziz Ibn Saud, fondatorul regatului saudit.
De la decesul acestuia din 1952, tronul a fost ocupat succesiv de mai mulţi fii de-ai săi.
Regele Abdullah, decedat vineri, a urcat pe tron în august 2005, după moartea fratelui său vitreg Fahd, însă el conducea de facto regatul din 1995.
Obama i-a adus omagii unui "prieten"
Preşedintele american i-a adus omagii regelui Abdullah al Arabiei Saudite, la puţin timp după anunţarea morţii sale.
"El a fost întotdeauna un lider sincer, care a avut curajul convingerilor sale.
O adevărată prietenie călduroasă m-a legat de regele Abdullah. (...)
Ţările noastre au colaborat pentru identificarea a numeroase provocări şi am apreciat mereu punctele de vedere ale regelui Abdullah.
El era convins că relaţia saudito-americană este importantă pentru stabilitatea şi securitatea Orientului Mijlociu", a declarat într-un comunicat Barack Obama, care s-a întâlnit de două ori cu fostul monarh saudit.
Și preşedintele francez, François Hollande, i-a adus omagii regelui Abdullah al Arabiei Saudite.
"Salut memoria unui om de stat a cărui activitate a marcat profund istoria ţării sale şi a cărui viziune privind o pace justă şi durabilă în Orientul Mijlociu rămâne mai mult ca oricând de actualitate.
Şeful de stat (francez) prezintă condoleanţe sincere poporului saudit şi îşi exprimă ataşamentul faţă de prietenia dintre Franţa şi Arabia Saudită, la care regele Abdullah bin Abdulaziz al-Saud a muncit de-a lungul domniei sale", a anunțat Elysee, într-un comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu