Regele Carl Gustaf al XVI-lea al Suediei le-a retras nepoţilor săi titlurile regale

Regele Carl Gustaf al XVI-lea al Suediei a decis să retragă titlurile regale copiilor prințului Carl Philip și ai prințesei Madeleine, aceștia fiind scutiți astfel de îndatoririle oficiale, potrivit unui comunicat al Casei regale, citat de bbc.com.

Cei doi fii ai prințului Carl Philip și ai prințesei Sofia și cei trei copii ai prințesei Madeleine și ai lui Chris O'Neill, nepoții regelui Carl Gustaf al XVI-lea și ai reginei Silvia, vor rămâne membri ai familiei regale, dar nu vor mai face parte din Casa regală a Suediei.

"Prințul Alexander, prințul Gabriel, prințesa Leonore, prințul Nicolas și prințesa Adrienne vor rămâne membri ai familiei regale. Totuși, nu vor mai purta titlul de alteță regală și, în viitor, nu vor mai oficia îndatoriri oficiale", se arată în comunicat.

Cu vârste între un an și cinci ani, copiii își vor păstra titlurile de duce, respectiv ducesă. Prințul Alexander este duce de Södermanland, prințul Gabriel este duce de Dalarna, prințesa Leonore, ducesă de Gotland, prințul Nicolas, duce de Ångermanland, iar prințesa Adrienne, ducesă de Blekinge. Micuții își vor păstra și titlurile de prinț/ prințesă, dar acestea vor deveni personale, respectiv viitorii parteneri de viață și copii ai acestora nu vor avea dreptul de a-l purta.

Decizia nu îi vizează pe prințesa Estelle și prințul Oscar, copiii prințesei moștenitoare Victoria și ai soțului acesteia, prințul Daniel, aceștia fiind în continuare membri ai Casei regale a Suediei.

Carl Philip, în vârstă de 40 de ani, și Madeleine, în vârstă de 37 de ani, sunt frații mai mici ai Victoriei.

Decizia de luni implică și faptul că nepoții nu vor mai avea dreptul la o sumă anuală plătită din bani publici care merge la membrii Casei regale, folosită, de exemplu, pentru întreținerea palatelor.

Decizia de luni nu va influența linia de succesiune, dar cei cinci nepoți vor fi priviți mai mult ca persoane private.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel