Regele Coco și fermoarele lui

Căldură infernală afară, dar asta nu pare să îi împiedice pe micii „afaceriști”, de pe aleea care duce spre Piața Obor, să continue lupta pentru supraviețuire. Din toate părțile se aud strigăte, cu scop de a atrage clienții, dar în acest peisaj dinamic iese în evidență un personaj aparte: Maistrul Coco. Nu este vorba de un papagal, ci chiar de „Regele fermoarului”, prezent la datorie, ca întotdeauna, în ciuda celor 40 de grade Celsius indicate de termometre.

El este Nicu, dar toată lumea îl știe de Maistrul Coco. Repară fermoare încă de pe vremea lui „Ceașcă” și afirmă cu mândrie că este unul dintre veteranii acestei meserii. Deși mai sunt și alții care repară fermoare, Maistrul Coco are, de departe, cea mai originală și mai atractivă tarabă. “Reparații fermoare/ Siguranță și încredere/ La Maistrul Coco” – astfel sună mesajul scris, pe taraba personalizată a acestuia, alături de un număr de telefon. Nicu nu a uitat de steagul României și nici de cel al Uniunii Europene, acestea având rezervat un loc special, la dreapta și la stânga sloganului. De altfel, culorile folosite pentru redactarea mesajului trădează spiritul patriotic al Maistrului, acestea nefiind altele decât roșu, galben și albastru.

“Meseria asta nu se învață din cărți. Pe asta au scos-o tot oamenii din cap”

Vorbește cu mare drag despre meseria pe care și-a ales-o și pe care a început-o acum multă vreme. Își amintește cu nostalgie cum, înainte de Revoluție, la vârsta de 17 ani, pe când era “copil”, lucra la metrou, fără carte de muncă, „așa cum se angaja toți pe atunci, la negru”. Atunci a decis să înceapă să vândă fermoare ca, mai târziu, să își dea seama că repararea fermoarelor aduce mai mulți clienți și implicit mai mulți bani. Așa și-a început afacerea, ce de aproape 22 de ani a continuat să meargă bine, până în ziua de azi.

„Unii mă mai întreabă dacă am învățat meseria asta de undeva, iar eu le răspund că nu există așa ceva explicat în moneculatoru’ României. Meseria asta nu se învață din cărți. Pe asta au scos-o tot oamenii din cap: înlocuim piesele, atât, în rest e bine că trăim și nu murim de foame”, spune Nicu.

“Vin de nevoie, pentru că din asta trăiesc eu și familia mea, dar vin și de drag […] Fermoarul e o legătură strânsă pe care o am cu oamenii”

Maistrul Coco mărturisește că este deschis și îi place mult să comunice cu oamenii, iar clienții nu ezită să își deschidă sufletul în fața lui, împărtășindu-i poveștile lor de viață. Îi place să lucreze pentru că e o meserie care nu necesită mare efort și, mai ales, una care nu “moare niciodată”, după cum spune chiar el:

“Fermoarul e clar o legătură strânsă pe care o am cu oamenii. Întâlnești tot felul de persoane și auzi o groază de povești. Mi-e drag să-i ascult. Nu ai cum să te plictisești. Fermoarul mai semnifică și banul, că mi-l aduce, dar este și cu oamenii. E bine că toată lumea poartă lucruri cu fermoare și are nevoie de fermoare. Se strică fermoarul la o geantă sau o geacă, ce faci? E păcat să arunci lucru’ bun, coastă și el niște bani și trebuie să cumperi altu’, dacă ai bani de ajuns, dacă nu, rămâi cu pierderea. Așa, pe bani mai puțini, vin la mine și își rezolvă problemele în câteva minute. Și omul pleacă mulțumit și mai vine și a doua oară, și a treia, că are încredere. Asta e o meserie care nu moare niciodată, mereu ai de lucru”.

„Orice meserie are concurență și nu pot să spun că mi-e frică de ei pentru că eu am fost primul, înaintea lor și nu mi-am pierdut clienții din cauza lor, am clienții mei”

Când vine vorba de “concurență”, Coco nu își face probleme, afirmând cu calm și seninătate că are clienții săi fideli, care-l cunosc de pe vremea când era singurul reparator de fermoare din zonă și cărora a știut să le câștige încrederea. În plus, el se mulțumește cu puținul ce îi poate asigura strictul necesar, recunoscând că din meseria asta nu ai cum să te îmbogățești, dar ai cum să supraviețuiești, iar asta este suficient pentru el și familia lui.

“Am clienții mei, una la mână, și, doi la mână, chiar și 2-3 clienți dacă îi am pe zi, tot am luat ceva, că de îmbogățit nu te îmbogățești de pe urma la meseria asta, dar te ajută să trăiești, să supraviețuiești. Asta vreau pentru mine și familie. Trai decent. Plus că nu depun efort, e ceva simplu, totul e să-ți placă să muncești. Vin oameni, am clienți destui, mai ales iarna, că iarna poartă mai multe haine, jachete, canadiene, geci cu fermoare, că vara ne uităm mai mult și așteptăm iarna să vină mai repede că atunci e mai multă muncă și se câștigă mai bine”, spune Coco.

„Eu am fost printre primii cu meseria asta și sunt mulțumit cu ce am, am copil, n-am trăit degeaba pe lume [...] Am un copil de 10 ani și nici nu vreau să mă gândesc la ce-l așteaptă, cu vremurile astea negre”

Nicu povestește că „de pe urma” afacerii cu fermoarele a reușit să își facă casă, să își îngrijească familia și să-și crească băiatul, care, în prezent, are 10 ani. E imposibil să nu observi cum îi lucesc ochii de mândrie, dar și de tristețe, când vorbește despre fiul său, arătându-se preocupat de viitorul acestuia, care poate fi umbrit de „vremurile astea negre care vin”.

Despre viață nu mai are multe de spus,dar oftează adânc și recunoaște că realitatea arată că o ducem cu toții rău, din ce în ce mai rău, iar despre moarte el spune că: „vine la toată lumea, nu numai la unul sau 2, la toți pe rând, unii mai devreme, alții mai târziu, cum e soarta, când ne vine rândul toți trecem prin asta, și că ai, și că nu ai, și la bogat, și la sărac, nu mai alege moartea, vine și te ia fără să te întrebe”.

În viziunea sa, norocul îl are fiecare din naștere, dacă i s-a dat de Sus.“Unu’ are mai mult, altu’ mai puțin, altu’ deloc, că așa e în viață. Nu ai cum să schimbi asta, nici cu vrăjitorii nici cu nimic. Și la biserică dacă te duci și te rogi pentru noroc, nu e bine să te rogi, să zici dă-mi Doamne noroc! Nu e bine așa, dacă ai noroc bine, dacă nu, aia e, nu trebuie să plângi după el, se poate și fără, mai ales că și-l mai face și omu’ cu mâna lui, vorba aceea. Contează mai mult să ai credință decât să ai noroc. Eu sunt jumate catolic, jumate ortodox, cred în Dumnezeu, dar în sufletul meu, că așa nu prea calc în biserici, nu prea intru, mai ales că nu e nici timp, că vin aici mereu, pentru o gură de mâncare, trebuie să te zbați, nu să aștepți să-ți dea lumea de pe stradă, că toți au necazurile lor. Și de-o pâine dacă scot într-o zi, tot e bine, că nu mor de foame”, a mărturisit el.

„Fac de 22 de ani meseria asta, acum am 46 de ani [...] Sunt mulțumit, acuma am pentru ce să trăiesc și să muncesc”

Despre politică, Maistrul Coco are o părere sinceră și la obiect, pe care nu se ferește să o susțină cu tărie: “Cât de grele au fost vremurile, tot am supraviețuit, și așa am ajuns să îmi fie de ajuns atâta cât am, să mă mulțumesc cu ce primesc de Sus. Nu am de ce mă plânge, se putea mai rău, alții n-au unde dormi, n-au ce mânca, eu am reușit, mulțumită lui Dumnezeu, doar că nu m-am îmbogățit, atât, dar nu m-a pus la pământ, am rezistat. Nu aș alege pe niciunul dintre ăștia de astăzi, mie îmi place că se bat între ei și oricum câștigă ăla care e mai tare, mai puternic, cu mai multe fire trase. Că de furat, toți fură și tot acolo ajungem și tot noi plătim, dar sunt niște chestii care mă depășesc”.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News