Regele Ferdinand al României și marea sa luptă interioară: Îl voi învinge pe Mackensen, căci am reușit să înving în mine un Hohenzollern

Drumul parcurs de Regatul României până la momentul încoronării și Marii Uniri a provinciilor istorice a fost însă unul anevoios, presărat cu înfrângeri, dar și cu victorii biruitoare prin jertfa milioanelor de soldați care au murit pentru întregire.

La toate acestea au stat decizi politice ale unor personalități marcate din istoria țării.

Regelui Ferdinand I al României i s-a spus „regele țăranilor”, „Ferdinand întregitorul”, dar poate cel mai frumos, „Ferdinand cel loial”.

A urcat pe tron la 10 octombrie 1914, după moartea unchiului său Carol I, într-un moment în care Europa era zguduită de declanșarea Marelui Război.

În august 1916, după lungi consultări și negocieri cu Antanta, și la presiunea mare a acesteia, Ferdinand I al României ia o decizie ce se va dovedi ulterior cartea câștigătoare: România intra în război alături de Antanta, pentru eliberarea Transilvaniei, declarând război Imperiului Austro-Ungar. 

 Ferdinand știa însă că decizia însemna război și împotriva Imperiului German, țara sa natală și implicit a familiei sale.

După decretarea declararea războiului în Consiliul de Coroană pe care l-a prezidat în 14 august 1916, Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen a fost renegat de familia sa din Germania, iar la Castelul Hohenzollern s-a arborat în semn de doliu stindardul heraldic al familiei. Din acel moment regii României nu au mai purtat numele de Hohenzollern și de „al României”.

La scurt timp după intrarea în război are loc dezastrul de la Turtucaia, unde pe 6 septembrie 1916 România e înfrântă iar Guvernul e obigat mai apoi să se refugieze în exil de la București la Iași, împreună cu aproximativ un milion de soldați și numeroși refugiați. Cu Bucureștiul sub ocupație Germană, Iașiul a devenit Capitala de război, într-un moment în însăși existența României era în pericol.

Drama interioară prin care Ferdinand I cel loial trecea e cel mai bine punctată chiar de suveranul român.

„Drumul pe care am pășit m-a îndepărtat de tot ceea ce înainte mi-a fost drag. De familia mea, de prieteni, de preocupările mele, de copilăria mea. Nu poți uita locul unde te-ai născut. Mi-am iubit familia foarte mult. Ea a fost dură și nedreaptă față de mine. Dar sunt convins că oricare dintre ai mei ar fi acționa în locul meu exact ca mine. Ce ciudată este viața. Un mare număr de ofițeri care au luptat împotriva trupelor mele mi-au fost prieteni, camarazi de regiment. Îl cunosc foarte bine pe von Mackensen (n.a. - feldmareșalul prusac August von Mackensen, cel care a condus ofensiva germană împotriva României în Primul Război Mondial) care locuiește acum în Palatul meu de la București. La fel pe Falckenstein. Germania mai presus de orice spun germanii. Eu însă spun, datoria mea mai presus de orice” - Regele Ferdinand I al României.

„Îl voi învinge pe Mackensen, căci am reușit să înving în mine un Hohenzollern”

În iarna lui 1917, în fața Parlamentului de la Iași, declară într-un istoric discurs:

„De cinci zile suntem în război și în nicio clipă nu am regretat. În nicio clipă nu m-a încercat sentimentul că m-am înșelat în legătură cu soarta țării. Când m-am urcat pe tron, un singur gând mi-a dominat existența clipă de clipă, acela cu privire la rolul ce-i va reveni României în marele conflict. Aici era marea sarcină pe care trebuia să o îndeplinesc. Ce luptă interioară a însemnat aceasta. De la început norma mea de conștiință a fost aceea de a face abstracție de mine însumi. De a nu lua în seamă nici originea, nici familia mea. De a nu vedea decât România. De nu mă gândi decât la ea. De a nu trăi decât pentru ea. Nu pentru tine însuți domnești asupra unui popor, ci pentru popor. Aceasta este sarcina cea mai nobilă a unui rege. În mine s-a încins lupta între conștiință și inimă. Conștiința a învins. Am speranța pe care nimic nu o poate diminua că-l voi învinge pe Mackensen, căci am reușit să înving în mine un Hohenzollern”.

Regele Ferdinand I al României are și meritul de a nu ratifica dezastruoasa Pace de la București (1918), decizie care a făcut posibilă înfăurirea României Mari și a oferit Bucureștiului un important argument în dificilele negocieri de pace care au urmat la Paris.

Sursă: Memorialul Durerii

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News