Regimul lui Kadhafi distribuie viagra soldaţilor săi pentru a comite violuri, susțin SUA

viagra
viagra

Statele Unite au afirmat că regimul lui Muammar Kadhafi distribuie viagra soldaţilor săi pentru a viola femei, subliniind astfel că forţele coaliţiei, acuzată de unele ţări că depăşeşte mandatul ONU, se confruntă cu un adversar atipic.

Într-o şedinţă cu uşile închise a Consiliului de Securitate al ONU, ambasadoarea Statelor Unite, Susan Rice, a anunţat că forţele colonelului Kadhafi "sunt aprovizionate cu viagra, pentru ca soldaţii să poată comite violuri", a declarat unul dintre diplomaţii prezenţi, potrivit Mediafax.

Ambasadoarea nu a dezvăluit surse, pentru a susţine aceste acuzaţii. Dar un alt diplomat a explicat că ea a făcut acest comentariu în timpul unei dezbateri cu un alt ambasador, pentru a ilustra faptul că forţele "coaliţiei se confruntă cu un adversar care comite acte condamnabile".

Acest anunţ intervine în contextul în care Rusia şi alte ţări din cadrul Consiliului afirmă că Franţa, Marea Britanie, Statele Unite şi aliaţii lor, ale căror avioane patrulează în zona de interdicţie aeriană din Libia, depăşesc mandatul definit de rezoluţiile Consiliului de Securitate.

Vitali Ciurkin, ambasadorul rus la ONU, a subliniat că Rezoluţiile 1.970 şi 1.973, care autorizează o acţiune militară în Libia pentru protejarea civililor, "trebuie aplicate strict şi just". "Suntem îngrijoraţi de escaladarea violenţei în conflictul militar care se soldează cu tot mai multe victime civile", a declarat el pentru jurnalişti. Statele Unite insistă asupra faptului că acţiunile coaliţiei respectă cadrul stabilit de aceste rezoluţii.

Misiunea americană la ONU nu a comentat, imediat, informaţiile privind recurgerea la viagra.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel