Bibiana Stanciulov, regina dulcețurilor din România, a reușit să anuleze în instanță dreptul asupra unei firme care îi clona cel mai recunoscut produs, potrivit libertatea.ro.
Bibiana Stanciulov, patroana Sonimpex Topoloveni SRL, producătorul celebrului Magiun de prune Topoloveni, a câștigat procesul cu firma MGC International Investments SRL, reprezentată de frații libanezi Ahmed şi Hassan Murad pentru că ar fi încercat să-i cloneze magiunul, protejat la nivel european, și l-ar fi vândut sub cu o etichetă asemănătoare.
"Au folosit „magiun" știind evident că nu e magiun, au copiat semne, culoarea de pe eticheta. Vânzările mele au scăzut în unele magazine de la 150.000 de lei la 10-15.000 de lei", a declarat Bibiana Stanciulov. Ea s-a adresat instanței pentru a demonstra că îi este clonat produsul, iar sentința a fost de partea ei, momentan.
"Schimbă în parte sentinţa apelată. Admite în parte acţiunea. Anulează înregistrarea mărcii " Bunătăţi de Topoloveni fondat 1901″ M2011 08398, depozit 29.11.2011, pentru următoarele produse din clasa 29: prune conservate uscate şi fierte, jeleuri, dulceţuri, compoturi (toate din prune). Respinge acţiunea pentru rest, ca nefondată. Obligă pârâta-intimată MGC International Investments SRL să plătească apelantei-reclamante suma de 450 lei cu titlu de cheltuieli de judecată", se arată în sentința Curții de Apel. Decizia poate fi atacată cu recurs după motivarea judecătorului. Chiar și-așa, potrivit unor surse, se pare că frații Murad, care nu au putut fi contactați de reporterii Libertatea, au început deja să se rebrănduiască după această decizie folosindu-se de alte două denumiri pentru produsele lor.
"Am câștigat la Curtea de Apel și judecătorul nu ne-a dat nici până astăzi motivarea. Suntem în țara în care muții se înțeleg cu surzii pe gaura cheii. Pe parcurs voi cere și daune. Foarte mari daune",a mai declarat Bibiana Stanciulov.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News