Regina Elisabeta a II-a a obosit. Este absentă în cea de-a doua zi de festivităţi a Jubileului de Platină

 Foto: Instagram The Royal Family
Foto: Instagram The Royal Family

Familia regală britanică se va reuni vineri pentru a participa la o slujbă religioasă care celebrează domnia istorică de 70 de ani a reginei Elisabeta a II-a, la care nu va fi însă prezentă suverana de 96 de ani din cauza oboselii acumulate în prima zi a festivităţilor ce marchează Jubileul său de Platină, informează AFP. 

Anunţând 'cu regret' absenţa reginei, biroul de presă de la Palatul Buckingham a explicat-o joi seară printr-o 'anumită stare de disconfort' resimţită în timpul primei zi de festivităţi. Suverana, care se confruntă cu dificultăţi de mobilitate, a apărut joi de două ori în balconul oficial al Palatului Buckingham.

Slujba de la Catedrala St. Paul din Londra urmează să marcheze prima apariţie publică a prinţului Harry şi a soţiei sale, Meghan, în Regatul Unit după stabilirea lor în California în urmă cu doi ani. Prinţul Andrew, în vârstă de 62 de ani, privat de titlul să regal, nu va fi nici el prezent.

Citește și - Kim Jong Un a felicitat-o pe regina Elisabeta a II-a cu ocazia Jubileului de Platină

Palatul Buckingham a anunţat joi că prinţul Andrew a contractat COVID-19 şi va absenta de la această ceremonie religioasă, organizată în cadrul celor patru zile de festivităţi ce marchează Jubileul de Platină al reginei Elisabeta a II-a - 70 de ani de domnie, un record pentru monarhia britanică. Revenirea prinţului Harry şi a soţiei sale, Meghan, veniţi din Statele Unite alături de cei doi copii ai lor cu ocazia acestor festivităţi, a generat deja articole ostile în presa britanică.

'Nu sunteţi bine-veniţi la Jubileu', a scris săptămâna trecută în cotidianul Daily Mail Amanda Platell, fosta purtătoare de cuvânt a fostului politician conservator William Hague.

'Să nu îndrăzniţi să furaţi atenţia îndreptată spre regină'

'Să nu îndrăzniţi să furaţi atenţia îndreptată spre regină', a avertizat la rândul lui în tabloidul The Sun fotograful regal Arthur Edwards. După tensiunile familiale din ultimii doi ani, toate gesturile şi privirile din timpul acestei slujbe religioase vor fi examinate în cele mai mici detalii de presa britanică. Vor vorbi oare prinţii Harry şi William? Dar Meghan şi Kate? De doi ani, relaţiile dintre Harry, în vârstă de 37 de ani, şi William, în vârstă de 39 de ani, care ocupă locul al doilea în ordinea de succesiune la tron, sunt aproape inexistente.

Unii spun că nici relaţia pe care Harry o are cu tatăl lui, Charles, moştenitorul coroanei, nu este mai bună. După plecarea lor în California în 2020 şi interviul şocant acordat la o televiziune americană, perceput ca o trădare în Regatul Unit, Harry şi Meghan se numără printre cei mai nepopulari membri ai familiei regale - Meghan ocupă locul al 14-lea cu 23% de opinii favorabile, iar Harry locul al 11-lea, cu 36% opinii favorabile.

Doar prinţul Andrew se află mai jos în clasament, cu doar 12% opinii favorabile, potrivit unui sondaj realizat de YouGov. Apariţii rare Al doilea fiu al reginei, prinţul Andrew, nu mai deţine niciun titlu oficial după acuzaţiile de agresiune sexuală formulate împotriva lui în cadrul scandalului Epstein din Statele Unite, pe care a reuşit să le reducă la tăcere doar după ce a plătit despăgubiri de câteva milioane de dolari.

În martie, apariţia lui la braţul suveranei la Catedrala Westminster, pentru a asista la o ceremonie de omagiere a prinţului Philip, decedat anul trecut, a fost destul de rău percepută de o parte a opiniei publice din Marea Britanie. Nici el, nici Harry şi Meghan nu au fost invitaţi joi în balconul oficial al Palatului Buckingham, de unde regina a fost aclamată de zecile de mii de britanici veniţi la Londra pentru a asista la prima zi de festivităţi programate în cadrul Jubileului de Platină.

Meghan şi Harry au fost zăriţi la mare distanţă, urmărind parada militară 'Trooping the Colour' dintr-o altă clădire, în timp ce prinţul Andrew nu a participat deloc la acel eveniment. Regina, care a purtat o ţinută bleu, a apărut în balconul regal zâmbitoare şi sprijinindu-se într-un baston, alături de 17 membi ai familiei regale.

 400 de persoane așteptate la ceremonia religioasă de vineri

Apariţiile suveranei, care a urcat pe tron la vârsta de 25 de ani, pe 6 februarie 1952, şi a fost încoronată oficial un an mai târziu, au devenit din ce în ce mai rare. La ceremonia religioasă de vineri sunt aşteptate aproximativ 400 de persoane, selectate pentru contribuţiile lor la dezvoltarea vieţii de zi cu zi şi a comunităţilor din Marea Britanie, printre ele numărându-se profesori, personal medical, reprezentanţi ai forţelor armate şi ai unor organizaţii de caritate.

Arhiepiscopul de Canterbury, liderul spiritual al Bisericii Anglicane, ar fi trebuit să oficieze această slujbă, dar şi-a anulat participarea întrucât a contractat COVID-19. El va fi înlocuit de episcopul de York.

Festivităţile vor continua sâmbătă cu un amplu concert organizat în cursul serii în faţa Palatului Buckingham, urmat de mii de prânzuri şi petreceri populare duminică după-amiază şi de o imensă paradă pe străzile din Londra spre seară, la care vor participa aproximativ 10.000 de persoane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel