Regina Elisabeta a II-a nu va participa la ceremonia de la monumentul Cenotaph din cauza unor dureri de spate.
Publicitate
Regina Elisabeta a II-a nu va participa duminică la ceremonia cu prilejul Remembrance Day de la monumentul Cenotaph, din Londra, din cauza unor dureri de spate, a anunţat biroul de presă al Palatului Buckingham, potrivit Reuters.
O sursă din cadrul Palatului a precizat că întinderea musculară de care suferă regina nu are legătură cu problemele medicale neprecizate care au determinat vizita suveranei la spital şi că este vorba despre o coincidenţă incredibil de regretabilă.
Cu toate acestea, absenţa reginei de la un eveniment pe care suverana îl consideră drept unul dintre cele mai importante ale anului va spori temerile referitoare la starea de sănătate a suveranei. Ceremonia ar fi fost primul eveniment public la care suverana ar fi participat în persoană după ce medicii i-au recomandat să se odihnească ca urmare nopţii de spitalizare de luna trecută.
Majestatea sa este dezamăgită că va lipsi de la ceremonie, a afirmat palatul într-un comunicat, conform Agerpres.
În cei 69 de ani de domnie, suverana a lipsit de la ceremonia memorială de la Cenotaph, în centrul Londrei, doar de şase ori, de patru ori întrucât se afla în străinătate, iar de două ori, atunci când a fost însărcinată.
Prezenţa reginei la acest eveniment anual, desfăşurat în cea mai apropiată duminică de data de 11 noiembrie, Ziua Armistiţiului, care marchează sfârşitul Primului Război Mondial, a reprezentat una dintre imaginile definitorii ale domniei ei de-a lungul deceniilor: capul plecat, ţinuta neagră şi purtând un mac roşu.
Regina Elisabeta a II-a este cel mai vârstnic monarh din lume şi suveranul cu cea mai îndelungata domnie din istoria Marii Britanii. După ce medicii au sfătuit-o să se odihnească, a lipsit de la evenimente precum Conferinţa ONU pe teme climatice COP26 din Glasgow şi de la un festival dedicat memoriei persoanelor decedate în timpul războiului, sâmbătă seară.
La ceremonia de la Cenotaph, familia regală se alătură membrilor guvernului, militarilor şi veteranilor pentru comemorarea victimelor războiului printr-o ceremonie de depunere de coroane. În ultimii ani, prinţul Charles, fiul reginei şi moştenitorul tronului, a depus o coroană în numele suveranei, care priveşte evenimentul de la balconul Ministerului Afacerilor Externe şi al Commonwealth.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu