Regina Marii Britanii lansează propriul brand de ketchup și sos.
Regina Elisabeta și-a lansat propria marcă de ketchup de roșii și sos, care va fi pusă în vânzare pe domeniul Sandringham din Norfolk, care îi aparține, relatează dailymail.co.uk, potrivit Mediafax.
Regina, în vârstă de 95 de ani, a lansat The Queen's Tomato Sauce, care este "ideal pentru micul dejun sau în orice moment al zilei", pus în vânzare la prețul de 6,99 lire sterline pentru 295g, în comparație cu ketchupul de la Sainsbury, care costă doar 60 penny pentru 460g.
Sosul, care este aromat cu curmale, suc de mere și condimente, este prezentat într-un borcan de sticlă cu o etichetă Royal Estate.
Regina vinde, de asemenea, un sos la același preț, cu descrierea: „un sos pe bază de roșii, cu oțet și condimente”.
Regina apreciază cartofii prăjiți și îi place să comande pește și cartofi prăjiți de la un restaurant local de tip takeaway atunci când stă la castelul Balmoral, a afirmat anterior o sursă apropiată.
Membrii Familiei Regale a Marii Britanii au un set de reguli destul de stricte și pe lângă neutralitatea politică, aceștia au câteva interdicții și când vine vorba de mâncare.
Darren McGrady, fostul bucătar de la Palatul Buckingham, a declarat pentru publicaţia „Food and Wine‟ în ce constă meniul Reginei Elisabeta. Mai exact ceea ce îi este permis şi ce nu, dar și câteva dintre obiceiurile pe care ceilalți membrii le au atunci când iau masa.
La micul dejun, Regina Elisabeta preferă cerealele, un ou fiert şi o ceaşcă de ceai. La prânz, dacă mănâncă singură, are porţii mici de legume cu carne de pasăre sau peşte. În caz contrar, are o masă cu patru feluri, care începe cu o salată. Îi place să mănânce vânat, de aceea acest tip de carne nu lipseşte de pe mese.
La ceaiul de după-amiază, regina a înlocuit feliile de tort pe care le avea cândva, cu sandvişuri, iar ceaiul îl preferă fără zahăr.
1. Paste făinoase
Regina Elisabeta nu consumă paste făinoase și alte feluri de mâncare care conțin amidon.
2. Cartofi
Deși pare greu de crezut, regina Angliei nu mănâncă niciodată cartofi. La fel ca pastele făinoase, cartofii conțin amidon.
3. Friptura în sânge
În locul unei fripturi preparate rapid, în sânge, regina Elisabeta preferă carnea făcută pe grătar.
4. Ouă de găină
Pe masa reginei nu vor exista ouă de găină, ci doar ouă de prepeliță.
5. Ceapă și usturoi
Fără ceapă și usturoi atât la masă, cât și în mâncare.
6. Pâine cu coajă crocantă
Regina Angliei nu iubește pâinea cu coajă crocantă.
7. Legume și fructe nesezoniere
Fructele sau legumele nesezoniere nu au ce căuta în meniul reginei. Aceasta mănâncă aceste produse doar când este sezonul lor.
8. Ceai dulce
Regina Elisabeta nu concepe ca ceaiul să conțină zahăr, ci lapte.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu