Prințul Harry și Meghan Markle au avut parte de un nou moment stânjenitor la Londra. În plus, Regina Elisabeta are un rol important în relația lor și se pare că pune presiuni pe Harry.
Ducii de Sussex au apărut pentru prima oară împreună, la un eveniment oficial, de când au renunțat la statutul de membri seniori ai Casei Regale britanice.
„Este foarte frumos că ne întoarcem. Este al treilea an în care am avut șansa să fiu aici cu soțul meu", a spus Meghan Markle la eveniment, potrivit Sun.
Chiar dacă cei doi au afișat zâmbete în toate părțile, în orice moment, pentru toți cei prezenți, se pare că publicul nu a ezitat să-i huiduiească, ceea ce i-a făcut pe cei doi să se simtă foarte stânjeniți.
În plus, mai multe surse ale Casei Regale susțin că Regina Elisabeta face tot ce îi stă în putință, pentru a reuși să îl despartă pe Harry de Meghan Markle.
„Chiar dacă nu există o jursidicție a Biroului monarhiei sau a Cabinetului asupra titlului „regal" în afara țării, Ducele și Ducesa de Sussex nu intenționează să mai folosească numele "Sussex Royal" – în interiorul UK sau oriunde altundeva -, odată ce se va petrece tranziția, în primăvara anului 2020", a declarat un apropiat al familiei care susține că Regina ar fi extrem de dezamăgită de retragerea celor doi și că ar face tot posibilul ca nepotul ei să divorțeze, citează cancan.ro.
„Meghan a spus că ea și Harry vor continua să rămână deasupra oricărei gelozii și meschinării și se vor concentra asupra lucrurilor bune pe care le creează și vor încerca să fie cei mai buni părinți pentru Archie", a adăugat aceeași sursă.
Luna martie este ultima în care prințul Harry participă la evenimente oficiale în calitate de membru senior al familiei regale britanice. El și Meghan Markle își vor începe în mod oficial noua viață, fără titluri regale, pe 31 martie, în vila de 14 milioane de dolari din Canada.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News