Regina Elisabeta și Prințul Charles, întâlnire de urgență. CRIZĂ pentru Familia Regală

Regina Elisabeta a II-a
Regina Elisabeta a II-a

Regina Elisabeta și Prințul Charles s-au întâlnit de urgență. O nouă criză pentru Familia Regală britanică.

Familia Regală britanică se menține în continuare pe primele poziții ale ziarelor.

După decizia Prințului Harry și a lui Meghan Markle de a renunța la statutul de membru senior ai familiei regale, Regina Elisabeta își îndreaptă din nou atenția către Prințul Andrew.

Criză de imagine pentru Familia Regală britanică

Se pare că fiul Reginei Elisabeta nu a vrut să colaboreze cu autoritățile în investigația legată de Jeffrey Epstein, acuzat de sex cu minore, deși a promis prin intermediul biroului de presă de la Palatul Buckingham că o va face, motiv pentru care Regina și Prințul Charles au ales să facă o întâlnire de urgență.

Aceasta este o nouă criză de imagine pentru Familia Regală britanică.

„Amândoi au sperat ca imaginea Ducelui de York să fie reabilitată în spațiul public, însă în acest moment pare puțin probabil ca asta să se întâmple", susține o sursă a Casei Regale pentru The Sun, citează elle.ro.

Ce spune Prințul Andrew

În timp ce presa, procurorii și agenții FBI au declarat că i-au contact pe avocații Prințului Andrew și „acesta nu a cooperat deloc", Ducele de York a dat de înțeles că acest lucru este complet neadevărat.

„Ducele este mai mult decât fericit să vorbească cu agenții FBI, însă nu a fost contactat până acum. El este nervos din cauza modului în care este prezentat în presă", susțin apropiații Casei Regale. 

Prințul Andrew a fost forțat să se retragă din viața publică după ce el a fost acuzat că a făcut sex cu minore. Pe lângă asta, într-un interviu pentru BBC Newsnight, el a negat aceste acuzații, citează aceeași sursă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel