Și mediul online poate hrăni nevoia de teatru. Regizoarea Alice Barb, director fondator al Casei Artelor „Dinu Lipatti”, a vorbit, la DCNewsTV, despre provocările din timpul pandemiei și teatrul online.
„A fost o provocare. Eu consider că suntem în război și, în situații de criză, trebuie să găsești și oportunitățile. În primul an, când nu am avut deloc voie să intrăm în contact cu publicul, am fost obligați să descoperim beneficiile online-ului. Depinde cum îl privești, poți să-l consideri un rău necesar, dar a fost formidabil că l-am descoperit. La Casa Lipatti am ajuns, într-un an, la peste 4 milioane de vizualizări”, a spus Alice Barb în cadrul unui interviu acordat DCNews.
„Era mai greu (n.r. fără teatru în online). Este un alt tip de teatru. Dar a fost singura cale de comunicare. Fără ea, am fi murit demult! Așa am supraviețuit, ca în perioade de secetă. Dacă nu ai nimic proaspăt de mâncare, atunci trăiești și cu conserve. Este foarte important să luăm și partea pozitivă a acestei perioade, și anume: am putut să supraviețuim și nu am pierdut legătura cu publicul nostru. Mai mult decât atât, am putut să descoperim că putem să ne cunoaștem cu public din întreaga lume, ceea ce înainte de pandemie nu se întâmpla”, a explicat Alice Barb.
„Sper să nu uităm învățămintele pe care le-am tras din această perioadă. Și așa va fi. Lecția online-ului nu va fi uitată, după ce vom reveni la sălile pline și la contactul direct cu publicul. Suntem obligați să ținem cont de comunicarea online și să o folosim în beneficiul culturii”, a mai spus Alice Barb.
„Până vom putea comunica direct cu spectatorul din sala de teatru, din sala de operă sau de concert, e bine să nu pierdem legătura unii cu ceilalți, ca să nu uităm că avem nevoie unii de ceilalți, că avem nevoie de artă poate chiar mai tare în vremuri urâte, de război, pandemie, nenorocire, decât în vremuri calme. Pentru că arta este un exercițiu de căutare al frumosului, ca expresie a binelui și a adevărului.
În perioadele în care lumea este complet dată peste cap, cum e acum, nimeni nu știe unde mergem, unde vom ajunge, știm doar că nimic nu va mai fi ca înainte, dar nu știm ce va fi, arta, care are darul de a arăta frumusețea lumii, ne poate da speranța că nu e totul pierdut și ne poate feri de depresie. Eu de aceea țin steagul sus în perioada aceasta.
Sunt foarte mulți oameni care au nevoie de frumusețea pe care artiștii o dăruiesc semenilor lor. Acesta este rostul unui artist, să arate frumusețea lumii”, a mai spus Alice Barb la DCNewsTV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu