Toma Enache este regizor artistic, actor, poet, jurnalist. În 2019, țin minte că am fost la filmul „Între chin și amin” și m-a impresionat cum a găsit rețeta realizării acestui film dificil de făcut, dată fiind încărcătura sa emoțională. Tema a fost grea, iar realizarea acestui film chiar a stat într-un fel sub semnul între „chin” și „amin”.
Regizorul Toma Enache pune poezie în tot ceea ce face, dovadă și cum a ales titlul filmului. Era un vers dintr-o poezie de-ale sale pe care a scris-o acum vreo 30 de ani, care se chema „Arta destinului” și ultima strofă suna așa: „Și când n-am să mai mor/ Pe margini voi călca știutul destin/ Viața rămâne acolo/ Între chin și amin”.
Mi-a plăcut că regizorul Toma Enache a știut cum să aducă o parte a unei realități de nepovestit. Filmul surprindea, într-o manieră artistică, o parte din torturile și lucrurile oribile care s-au întâmplat în cadrul „Fenomenului Pitești”.
Și nu cred că exagerăm dacă spunem că Toma Enache are un stil unic, dovadă că a făcut un film artistic despre reeducarea de la Pitești pentru că, de fapt, „Fenomenul Pitești” a fost unic în lume. Iar regizorul a reușit să aducă în fața publicului o poveste emoționantă și, în același timp, groaznică. A fost un film pentru oamenii care iubesc adevărul și nu vor să uite istoria pentru a nu mai repeta vreodată acele vremuri tulburi.
În orice caz, regizorul Toma Enache chiar se ocupă cu lucruri unice, încă o dovadă este și primul lungmetraj în aromână, ,,Nu sunt faimos, dar sunt aromân”. Premiera a fost unică în istoria cinematografiei. A fost un film artistic vorbit în aromână, o limbă veche de peste 2000 de ani.
Dincolo de filme, l-am regăsit pe Toma Enache și la „Viața e vis”, un spectacol de teatru despre fragilitatea vieții și despre efemeritatea ei, dar în același timp vorbește despre măreția vieții și despre frumusețea ei.
Și acum Toma Enache ne-a adus o altă surpriză la care am râs mult. Dacă vrei o porție de râs - de râs mai ales pentru noi, care nu am prins comunismul - și de retrăire a unei părți din comunism - trebuie să vii la Siciliana la Teatrul Dramaturgilor Români.
Este o piesă la care se râde mult, dar totodată o piesă care tratează un subiect complex, dar și ușor de priceput și digerat. Cine a trăit în comunism își amintește de această „poveste”:
Fifi și Bebe, proaspăt absolvenți – ea de Medicină, el de Agronomie – socotesc că singura șansă de a triumfa asupra politicii de repartizare, care le anunță un viitor în mediu rural, ar fi să lege o căsătorie de conveniență cât să păcălească ochii sistemului, dar nu și inimile partenerilor adevărați: Tiberiu și Muki. Însă, odată început jocul, fiecare mutare deschide uși către lumi surprinzătoare. Șah! Și mat!
Și de aici încolo s-a râs mult. M-am bucurat că am revăzut-o pe Corina Dănilă și mi-au plăcut mult și tinerii actori care au fost aleși dintr-un casting cu vreo 250 de participanți. Și se pare că au fost aleși bine din moment ce - m-am uitat prin sala de la Teatrul Dramaturgilor - toată lumea se uita la scenă, nimeni nu era cu ochii prin telefon.
Practic, niște tineri de vreo 20 și ceva de ani ne-au dus în comunism să vedem cum era pe vremea când, după terminarea facultății, trebuia să pleci undeva la țară, într-un sat uitat de lume, departe de familie, prieteni și, mai ales, departe de farmecul Bucureștiului. Iar cei trecuți de 50 ani s-au întors în timp. Și tocmai ăsta mi s-a făcut farmecul! Că niște tineri de 20 și ceva de ani ne-au adus comunismul autentic, pentru două ore.
Deși... nu știu ce să zic, dacă a fost chiar o întoarcere în timp pentru că - până la urmă - ca și pe vremuri, oamenii sunt și acum piese pe tabla de joc a vieții, a iubirii, indiferent de sistemul politic. Și, de multe ori, iubirea are și politică în ea.
În Siciliana o să vedeți comicul de situație, de moravuri, de limbaj, cu răsturnări de situație, dar și soluții surprinzătoare care apar pe parcurs.
Nu sunt critic de teatru, v-am povestit ca simplu spectator, iubitor de teatru, iubitor de comedii. De ce ai nevoie după o zi de muncă? De o comedie, cu adevărat, bună. Mai departe... vă las să descoperiți voi. A fost și cu muzică din comunism, s-a cântat și la pian chiar pe scenă. Pentru două ore, am trăit ca-n comunism, ce-i drept într-o familie de bogați.
Premiera a fost la Teatrul Dramaturgilor Români, instituție publică de cultură în subordinea Primăriei Municipiului București. Spectacolul este de Aurel Baranga, regia Toma Enache, scenografia: Maria Dore, asistent scenografie: Ada-Maria Zaharia.
Haideți la Teatrul Dramaturgilor Români și fiți cu ochii pe tot ce face Toma Enache! Are darul de a ne „infecta” cu iubirea de film, de teatru, poezie și, în general, de frumos.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
