Regizorul Toma Enache sau definiția cuvântului „unic”. L-am descoperit odată cu filmul „Între chin și amin”, iar acum vine cu spectacolul momentului

Toma Enache este regizor artistic, actor, poet, jurnalist. În 2019, țin minte că am fost la filmul „Între chin și amin” și m-a impresionat cum a găsit rețeta realizării acestui film dificil de făcut, dată fiind încărcătura sa emoțională. Tema a fost grea, iar realizarea acestui film chiar a stat într-un fel sub semnul între „chin” și „amin”. 

Regizorul Toma Enache pune poezie în tot ceea ce face, dovadă și cum a ales titlul filmului. Era un vers dintr-o poezie de-ale sale pe care a scris-o acum vreo 30 de ani, care se chema „Arta destinului” și ultima strofă suna așa: „Și când n-am să mai mor/ Pe margini voi călca știutul destin/ Viața rămâne acolo/ Între chin și amin”.

Mi-a plăcut că regizorul Toma Enache a știut cum să aducă o parte a unei realități de nepovestit. Filmul surprindea, într-o manieră artistică, o parte din torturile și lucrurile oribile care s-au întâmplat în cadrul „Fenomenului Pitești”.

Și nu cred că exagerăm dacă spunem că Toma Enache are un stil unic, dovadă că a făcut un film artistic despre reeducarea de la Pitești pentru că, de fapt, „Fenomenul Pitești” a fost unic în lume. Iar regizorul a reușit să aducă în fața publicului o poveste emoționantă și, în același timp, groaznică. A fost un film pentru oamenii care iubesc adevărul și nu vor să uite istoria pentru a nu mai repeta vreodată acele vremuri tulburi. 

În orice caz, regizorul Toma Enache chiar se ocupă cu lucruri unice, încă o dovadă este și primul lungmetraj în aromână, ,,Nu sunt faimos, dar sunt aromân”. Premiera a fost unică în istoria cinematografiei. A fost un film artistic vorbit în aromână, o limbă veche de peste 2000 de ani. 

Dincolo de filme, l-am regăsit pe Toma Enache și la „Viața e vis”, un spectacol de teatru despre fragilitatea vieții și despre efemeritatea ei, dar în același timp vorbește despre măreția vieții și despre frumusețea ei.

Și acum Toma Enache ne-a adus o altă surpriză la care am râs mult. Dacă vrei o porție de râs - de râs mai ales pentru noi, care nu am prins comunismul - și de retrăire a unei părți din comunism - trebuie să vii la Siciliana la Teatrul Dramaturgilor Români.

Este o piesă la care se râde mult, dar totodată o piesă care tratează un subiect complex, dar și ușor de priceput și digerat. Cine a trăit în comunism își amintește de această „poveste”:

Fifi și Bebe, proaspăt absolvenți – ea de Medicină, el de Agronomie – socotesc că singura șansă de a triumfa asupra politicii de repartizare, care le anunță un viitor în mediu rural, ar fi să lege o căsătorie de conveniență cât să păcălească ochii sistemului, dar nu și inimile partenerilor adevărați: Tiberiu și Muki. Însă, odată început jocul, fiecare mutare deschide uși către lumi surprinzătoare. Șah! Și mat!

Și de aici încolo s-a râs mult. M-am bucurat că am revăzut-o pe Corina Dănilă și mi-au plăcut mult și tinerii actori care au fost aleși dintr-un casting cu vreo 250 de participanți. Și se pare că au fost aleși bine din moment ce - m-am uitat prin sala de la Teatrul Dramaturgilor - toată lumea se uita la scenă, nimeni nu era cu ochii prin telefon.

Practic, niște tineri de vreo 20 și ceva de ani ne-au dus în comunism să vedem cum era pe vremea când, după terminarea facultății, trebuia să pleci undeva la țară, într-un sat uitat de lume, departe de familie, prieteni și, mai ales, departe de farmecul Bucureștiului. Iar cei trecuți de 50 ani s-au întors în timp. Și tocmai ăsta mi s-a făcut farmecul! Că niște tineri de 20 și ceva de ani ne-au adus comunismul autentic, pentru două ore.

Deși... nu știu ce să zic, dacă a fost chiar o întoarcere în timp pentru că - până la urmă - ca și pe vremuri, oamenii sunt și acum piese pe tabla de joc a vieții, a iubirii, indiferent de sistemul politic. Și, de multe ori, iubirea are și politică în ea.

În Siciliana o să vedeți comicul de situație, de moravuri, de limbaj, cu răsturnări de situație, dar și soluții surprinzătoare care apar pe parcurs.

Nu sunt critic de teatru, v-am povestit ca simplu spectator, iubitor de teatru, iubitor de comedii. De ce ai nevoie după o zi de muncă? De o comedie, cu adevărat, bună. Mai departe... vă las să descoperiți voi. A fost și cu muzică din comunism, s-a cântat și la pian chiar pe scenă. Pentru două ore, am trăit ca-n comunism, ce-i drept într-o familie de bogați.

Premiera a fost la Teatrul Dramaturgilor Români, instituție publică de cultură în subordinea Primăriei Municipiului București. Spectacolul este de Aurel Baranga, regia Toma Enache, scenografia: Maria Dore, asistent scenografie: Ada-Maria Zaharia.

Haideți la Teatrul Dramaturgilor Români și fiți cu ochii pe tot ce face Toma Enache! Are darul de a ne „infecta” cu iubirea de film, de teatru, poezie și, în general, de frumos.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News