Reglare de conturi în Brașov. Mașina unui bărbat, incendiată cu un cocktail Molotov. Focul a devastat și două etaje ale unui bloc

Foto: captură video Antena 3 CNN
Foto: captură video Antena 3 CNN

Mașina unui bărbat din Brașov a fost incendiată cu un cocktail Molotov, iar flăcările au devastat și două etaje ale unui bloc.

VEZI ȘI: Mașină incendiată cu un cadavru în portbagaj, în Ilfov. Tudorel Butoi: NAIV, cea mai neghioabă alegere. Un grup de infractori

Un bărbat din Brașov s-a trezit cu mașina făcută scrum. Se pare că un individ i-a incendiat autoturismul cu un cocktail Molotov. Flăcările s-au extins rapid şi au avariat şi ale autoturisme, dar şi faţada blocului lângă care era parcată mașina. Proprietarul autoturismului incendiat în totalitate a declarat pentru Antena 3 CNN că ar putea fi vorba despre o reglare de conturi sau de o răzbunare, deși nu are bănuieli despre cine ar putea fi atacatorul.

"Cred că e vorba de o posibilă răzbunare, nu știu din partea cui. Era undeva în jurul orei 1:10, un vecin de-al meu m-a sunat spunându-mi că-mi arde mașina. Prima dată, crezând că este o glumă, am ieșit la geam, am văzut că mașina mea chiar arde cu flacără deschisă puternic. Ardea foarte tare, m-am dus să anunț vecinii să-și mute mașinile" , a declarat proprietarul mașinii incendiate.

Atacatorul, surprins de camerele de supraveghere

Momentul în care mașina a fost incendiată a fost surprins de camerele de supraveghere ale unui vecin. Pe imagini poate fi văzut un individ care dă ocol mașinii, sparge geamul, apoi aruncă o substanță, un cocktail Molotov. Mașina s-a aprins imediat și s-a făcut scrum în câteva minute. Mai mult decât atât, în urma izbucnirii incendiului au fost afectate de flăcări și alte trei autoturisme, iar ferestrele imobilelor situate la parter, etajul 1 si etajul 2 au fost distruse. În urma celor întâmplate, două persoane au suferit atacuri de panică și au primit îngrijiri medicale la fața locului.

Deoarece sunt foarte multe persoane păgubite, la fața locului au venit și reprezentanți ai unei firme de asigurări. Oamenii legii au deschis un dosar penal și verifică imaginile de pe camerele de supraveghere pentru ca persoana care incendiat mașinile să fie identificată.

Cazul bărbatului ucis și incendiat într-o mașină în Măgurele

Reamintim că anul trecut cadavrul unui bărbat a fost găsit în portbagajul unei mașini care a ars mai multe ore pe un câmp de lângă orașul ilfovean Măgurele. Atunci anchetatorii au fost contactați de un cetățean italian, care a spus, după ce a văzut știrile, că a ajuns la concluzia că persoana decedată din mașină ar fi un cunoscut de-al său, tot cetățean italian, care avea o afacere în județul Giurgiu și despre care știa că folosește o mașină Dacia. Italianul a mai spus că bărbatul mort avea o iubită româncă. Expertiza medico-legală ar fi arătat că bărbatul a fost lovit în cap cu un obiect greu și tăios, probabil cu un topor, iar lovitura i-ar fi fost fatală. Vezi mai mult AICI.

VEZI ȘI: Au fost prinşi criminalii italianului ars în maşină în Măgurele. Crima, într-un bloc din Sectorul 5 al Capitalei

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel