Reglementările importului de cereale din Ucraina, prelungite până la jumătatea anului 2024

FOTO: Freepik @digitalsolutions
FOTO: Freepik @digitalsolutions

Guvernul a anunțat prelungirea reglementărilor privind importul și tranzitul cerealelor din Ucraina până la jumătatea anului viitor.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunțat prelungirea până la jumătatea anului 2024 a reglementărilor privind importul și tranzitul cerealelor ucrainene, mai mult, pe această listă au fost introduse și zahărul și făina.

”Au fost prelungite cu şase luni de zile reglementările privind importul şi tranzitul cerealelor ucrainene.

Ba mai mult decât atât, după consultări permanente cu producătorii şi de cereale şi procesatorii alimentari din România, pe această listă, în ceea ce priveşte comerţul cu Ucraina, au fost introduse şi făina şi zahărul, care se vor supune acelor reglementări de licenţiere pentru a proteja piaţa românească de profil”, a precizat Mihai Constantin, în cadrul conferinţei de presă susţinute la Palatul Victoria, la finalul şedinţei de guvern, scrie Agerpres.

Potrivit unui comunicat transmis de către Executiv, ordonanţa de urgenţă modifică şi completează OUG nr. 84/2023 privind instituirea unui mecanism de consultare şi reacţie coordonată în contextul implementării sistemului de autorizare la export introdus de Ucraina pentru produsele agricole.

Citește și: Ministrul Agriculturii spune că importurile de cereale din Ucraina şi Republica Moldova vor fi posibile doar pe bază de licenţă

Au fost aprobate următoarele modificări

- introducerea făinii de grâu sau de meslin şi a zahărului din trestie sau din sfeclă şi zaharoză chimic pură, în stare solidă, printre produsele agricole care fac obiectul importului din Ucraina;

- introducerea categoriilor de operatori economici care pot efectua importurile de produse menţionate, respectiv operatorii din industria morăritului şi cei din industria zahărului;

- prelungirea aplicării OUG nr. 84/2023 de la 31 decembrie 2023 până la 30 iunie 2024.

”Ordonanţa de Urgenţă urmăreşte stabilirea unor măsuri temporare de instituire a unui mecanism de consultare şi reacţie coordonată în contextul implementării sistemului de autorizare la export introdus de Ucraina pentru produsele agricole, pentru a atenua repercusiunile negative imediate în sectorul producţiei primare şi al procesării, în vederea reducerii dezechilibrelor economice create, cât şi pentru a asigura menţinerea activităţilor economice şi a locurilor de muncă”, informează Guvernul.

Citește și: Ucraina susține că o navă de marfă a fost lovită în Marea Neagră de o mină rusească

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel