Regulamentul european Nr. 1115: amenzi uriașe și confiscarea mărfii, dacă vinzi produse de pe terenuri defrișate

EY, una dintre cele patru mari companii de consultanță fiscală la nivel mondial, atrage atenția comercianților care vând cafea, cacao, soia, carne de vită, ulei, anvelope, produse din lemn sau hârtie asupra unui nou regulament european nr. 1115, care va impacta puternic piața din țările membre. Responsabilitatea aplicării noilor reguli revine atât marilor lanțuri, cât și micilor comercianți care revând astfel de produse și care trebuie să se asigure de originea produselor puse în vânzare. Sancțiunile sunt uriașe: 4% din cifra de afaceri și confiscarea mărfurilor.

În contextul schimbărilor climatice și al degradării mediului, Uniunea Europeană a adoptat în 2023 Regulamentul nr. 1115 privind produsele asociate cu defrișările și degradarea pădurilor. Acest nou regulament are ca scop principal prevenirea introducerii pe piața europeană a mărfurilor care contribuie la defrișări, protejarea pădurilor și reducerea impactului negativ al defrișărilor asupra mediului.

În acest scop, operatorii care introduc pe piața UE produse precum ulei de palmier, soia, cafea, cacao, lemn, carne de vită și unele produse derivate din acestea (ciocolată, anvelope, articole din lemn, cărți) trebuie să furnizeze informații detaliate despre lanțul de aprovizionare și să asigure trasabilitatea produselor pentru a demonstra că aceste produse nu provin din terenuri recent defrișate sau nu au contribuit la degradarea pădurilor, semnalează specialiștii EY România, Mihai Petre - Director, Comerţ internaţional și Daniela Neagoe, Senior Manager, Comerţ internaţional.

Amenzi de 4% din cifra de afaceri la nivel european și confiscarea mărfii

Sancțiunile sunt extrem de severe, în cazul nerespectării Regulamentului. Cuantumul maxim al unei astfel de amenzi este de cel puțin 4% din cifra de afaceri anuală totală la nivelul Uniunii Europene obținută de operator sau de comerciant în exercițiul financiar anterior deciziei de aplicare a amenzii), confiscări ale produselor sau ale veniturilor din vânzarea acestora și interdicții de comercializare. D

Prevederile Regulamentului, care au intrat în vigoare pe 29 iunie 2023, urmau să fie aplicate de companii începând cu 30 decembrie 2024. Totuși, considerând că nu vor putea respecta pe deplin regulile Regulamentului până la sfârșitul anului 2024, statele membre ale UE, țările non-UE, precum și comercianți și operatori, au solicitat amânarea intrării în vigoare.

Multinaționalele, scutite în 2025, micile întreprinderi, în 2025 și 2026

Comisia Europeană a propus amânarea aplicării Regulamentului cu 12 luni, până la 30 decembrie 2025 pentru companiile mari și până la 30 decembrie 2026 pentru microîntreprinderi și întreprinderi mici. Parlamentul European a votat în favoarea acestei modificări și a introdus o nouă categorie de țări „fără risc”, pe lângă cele trei categorii existente de „risc scăzut”, „risc standard” și „risc ridicat”. Dosarul a fost trimis înapoi la comitet pentru negocieri interinstituționale. Pentru ca aceste modificări să intre în vigoare, textul agreat trebuie aprobat de Consiliul Uniunii Europene și de Parlamentul European și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Recomandăm societăților implicate în importul de produse, precum ulei de palmier, soia, cafea, cacao, lemn, carne de vită și unele produse derivate din acestea (ciocolată, anvelope, articole din lemn, cărți) să valorifice această amânare de 12 luni și să se familiarizeze cât mai curând cu cerințele Regulamentului pentru a nu risca amenzi semnificative și confiscări ale veniturilor sau produselor, după caz.

Crește riscul unor declarații vamale false privind originea produsului

Dezvoltarea și implementarea sistemului de diligență cerut de Regulament, depunerea declarațiilor și urmărirea rezultatelor nu este o sarcină simplă, chiar și cu 12 luni la dispoziție. 

Nu în ultimul rând, în baza experiențelor anterioare cu alte tipuri de produse controlate la import, există riscul ca mărfurile produse în țări „cu risc” să fie transportate prin țări „fără risc”, în scopul modificării originii acestora.

Ca urmare, va crește riscul de indicații false de origine în declarațiile vamale și importatorii ar trebui să fie mult mai diligenți în verificarea originii produselor care fac obiectul Regulamentului privind defrișările.

În concluzie, Regulamentul UE privind defrișările reprezintă un pas important în protejarea pădurilor și combaterea schimbărilor climatice, însă implementarea va necesita eforturi considerabile atât din partea operatorilor economici, cât și a autorităților. Amânarea aplicării acestuia oferă timp suplimentar pentru adaptare, dar succesul său depinde de colaborarea și diligența tuturor părților implicate, se arată în analiza EY.

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 392.995 de angajați în peste 700 de birouri în 150 de țări.

***

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel