Consiliul General al Capitalei a adoptat, în şedinţa de joi, cu 29 de voturi "pentru", 4 abţineri şi 14 "împotrivă", modificări ale regulamentului local de urbanism al Planului Urbanistic General al Capitalei, astfel încât proiectele de interes public vor putea fi autorizate direct, fără PUZ.
"În cazul proiectelor de interes public, realizate pe o singură parcelă sau pe parcele învecinate, aparţinând domeniului public sau privat al statului sau al Municipiului Bucureşti, deţinute în proprietate de către instituţiile publice, regiile autonome înfiinţate de către stat sau de către Municipiul Bucureşti, precum şi în cazul proiectelor realizate pe parcele aflate în proprietatea companiilor şi societăţilor la care statul sau Municipiul Bucureşti este acţionar unic majoritar sau la care deţine controlul, se permite autorizarea directă cu respectarea prevederilor regulamentului şi cu avizul arhitectului şef al Municipiului Bucureşti, numai în cazul în care: parcela/parcelele nu sunt situate în zona construită protejată; nu sunt necesare modificări ale structurii parcelarului din zona învecinată şi nici ale configuraţiei străzilor; nu sunt necesare transferări de teren către proprietatea publică", prevede hotărârea adoptată în cadrul şedinţei, scrie Agerpres.
De asemenea, a fost adoptat un amendament conform căruia toate documentaţiile de urbanism de tip PUZ, aprobate de CGMB, în baza prezentului PUG, sunt preluate cu derogări în Regulamentul Local de Urbanism şi în planşa de reglementări aferente PUG, cu limitarea valorii CUT (coeficient de utilizare a terenului), la maximum 4 ADC/metru pătrat teren, conform prevederilor Legii 350/2001.
Consilierul municipal USR Ana Ciceală a apreciat că proiectul este unul "foarte nociv şi foarte toxic".
"Planul Urbanistic Zonal presupune o procedură întreagă, inclusiv consultarea publicului şi a experţilor. (...) S-ar putea trece, în felul acesta, în legalitate şi lucrări de utilitate publică cum este Pasajul de la Doamna Ghica, unde nu există PUZ în acest moment, deşi se efectuează lucrări. Şi sunteţi daţi în judecată pe tema aceasta", a spus ea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News