Reguli simple pentru circulaţia pe timp de ceaţă

Ceaţă pe mai multe artere rutiere din ţară (Infotrafic) / Foto: Pexels.com
Ceaţă pe mai multe artere rutiere din ţară (Infotrafic) / Foto: Pexels.com

Poliţiştii rutieri vin cu recomandări pentru şoferi pentru a nu avea incidente în trafic, atunci când se semnalează ceaţă.

Publicitate

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la această oră (07:00), se circulă în condiții de ceață, care reduce vizibilitatea sub 200 metri și izolat sub 50 de metri, pe mai multe artere rutiere din județele: Cluj, Harghita și Mureș. În anumite zone, în funcție de condițiile locale, se poate forma ghețușul.

Recomandăm conducătorilor auto să folosească sistemele de iluminare și dezaburire, să reducă semnificativ viteza de deplasare, să mărească distanța de siguranță între vehicule şi să circule prudent, fără a efectua manevre riscante, reamintind totodată șoferilor că, în cazul în care carosabilul va fi acoperit de gheață, este obligatorie circulația doar cu anvelopele de iarnă.  

Pe principalele artere rutiere, respectiv autostrăzile A1 București - Pitești, A2 București  - Constanța, A3 București - Ploiești, DN 1 Ploiești - Brașov, se circulă fără probleme meteo-rutiere, în condiții de fluență, pe un carosabil uscat (pe alocuri umed), cu vizibilitate bună, transmit poliţiştii.

Județul Timiș: Trafic restricționat pe A1 Deva - Nădlac

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe Autostrada A1 Deva-Nădlac, la kilometrul 504, pe sensul de mers Arad - Timișoara, în zona localității Giarmata, județul Timiș, s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate 2 autoturisme. În urma impactului au rezultat 5 victime, cu leziuni ușoare din primele verificări. Se circulă doar pe banda nr. 1, banda 2 și cea de urgență fiind blocate. Coloana din spatele accidentului este de aproximativ 500 m, se circulă fluent, dar cu viteză redusă.

Județul Bihor: Trafic blocat pe DN1

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 1 Cluj-Oradea, în localitatea Tinăud, județu Bihor, s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate 2 autoturisme.  În urma impactului, au rezultat 4 victime. Circulația rutieră este blocată pe ambele sensuri de mers, iar valorile de trafic sunt ridicate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel