Pentru o cât mai bună desfăşurare a întregului eveniment, FC Rapid București, în calitate de organizator, a stabilit – în conformitate cu normele UEFA şi cu prevederile Legii nr. 4/2008 – următoarele reguli privind accesul şi conduita suporterilor în arena sportivă.1. Deschiderea porţilor: ora 19.00; 2. Accesul în incinta parcului sportiv se va face: a. pietonal, doar pe baza biletului de acces, respectiv a acreditării de presă, şi numai prin Bd. Basarabia, Str. Maior Coravu şi Bd. Pierre de Coubertin, conform schemei expuse pe partea verso a biletului; b. auto, pe aceleaşi căi şi numai pentru posesorii de bilete de acces însoţite de taloane de acces auto, acestea din urmă afişate vizibil pe parbrizul maşinii, astfel: - categoria VIP şi persoanele cu dizabilităţi, prin Str. Mr. Coravu (parcări A, B și subteran) - mass-media, prin Bd. Basarabia Persoanele cu dizabilități au acces gratuit, dar însoțitorii acestora trebuie să-și procure bilet de intrare. Zonele în care au acces persoanele respective sunt tribuna a II-a, peluza I și peluza a II-a. ATENŢIE! Copiii de orice vârstă au acces în stadion DOAR dacă posedă bilet de intrare. 3. Spectatorii sunt obligaţi să respecte ordinea, siguranţa şi regulile stabilite de organizator şi să ocupe locul înscris pe biletul de acces; în caz contrar, persoanele în cauză vor fi evacuate din stadion, fără a avea dreptul de a reveni ulterior până la finalul jocului; 4. Spectatorilor care refuză să se supună controlului corporal şi al bagajelor nu li se va permite accesul în incinta stadionului; 5. În toată incinta stadionului se vor distribui, contra-cost, băuturi răcoritoare şi mâncare, la chioşcurile amplasate pe terasamentul exterior, în toate cele patru sectoare (tribune şi peluze), la ambele niveluri; 6. Fumatul este interzis în stadion, cu excepţia locurilor special amenajate (marcate cu inscripţia “Loc pentru fumat”) pe terasamentul exterior al arenei; 7. Accesul spectatorilor cu aparate foto este permis, cu excepţia celor profesionale şi a celor cu obiective detaşabile. Camerele de luat vederi de orice fel nu au acces în stadion, exceptând, fireşte, posturile de televiziune deţinătoare de drepturi; 8. Este permis accesul suporterilor la stadion cu steaguri având beţele din material plastic de lungimea maximă 1.70 metri şi grosimea maximă 16 milimetri. 9. Este permis accesul cu tobe cu doar o singură faţă; 10. Este permis accesul cu bannere de dimensiuni maxime 70 centimetri X 2 metri; 11. Spectatorilor le este interzis: - accesul în arenă în stare vădită de ebrietate sau sub influenţa substanţelor halucinogene; - accesul în stadion cu băuturi alcoolice, cu sticle sau recipiente din orice material, cu umbrele, brichete, seminţe, făclii, torţe, artificii, petarde, materiale explozive, incendiare sau fumigene, dispozitive pentru şocuri electrice, substanţe toxice, halucinogene, iritant lacrimogene ori paralizante, corpuri contondente, cuţite, pumnale sau alte asemenea obiecte fabricate ori confecţionate anume pentru împungere, tăiere sau lovire; - să introducă în arena sportivă inscripţii, embleme, pancarte, afişe sau alte suporturi ce conţin simboluri, sloganuri sau texte cu conţinut obscen sau care incită la denigrarea ţării, la xenofobie, ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă; - să arunce asupra celorlalţi spectatori, asupra oficialilor, a jucătorilor, a personalului de ordine, precum şi în direcţia suprafeţei de joc cu obiecte de orice fel sau cu substanţe corozive care murdăresc; - să pătrundă pe suprafaţa de joc; - să profereze sau să scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare la adresa forţelor de ordine. În cazul încălcării acestor norme, spectatorii în cauză vor fi evacuaţi şi sancţionaţi contravenţional conform legii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News