Președintele Franței, Emmanuel Macron, avertizează cu privire la o eventuală reînchidere a frontierelor în Europa.
Preşedintele francez Emmanuel Macron a avertizat vineri cu privire la orice eventuală reînchidere a frontierelor între ţările Uniunii Europene, susţinând că aceasta ar fi o măsură contraproductivă şi ineficientă împotriva creşterii numărului de cazuri de COVID-19, transmit dpa şi Reuters, scrie Agerpres.
În schimb, Macron s-a pronunţat pentru o coordonare la nivel european şi pentru abordări comune în faţa focarelor locale de COVID-19.
Închiderea frontierei între două ţări nu are niciun sens atunci când există focare, zone de circulaţie activă aşa cum le numim acum, care sunt clar identificate, a susţinut şeful statului francez în timpul unei vizite la o fabrică de medicamente.
Europa are milioane de lucrători transfrontalieri, dintre care unii călătoresc între două regiuni neafectate din ţări diferite, şi ar fi absurd să împiedicăm viaţa cotidiană, viaţa economică, a explicat Emmanuel Macron.
El a spus că a discutat săptămâna trecută cu Angela Merkel în timpul vizitei ei la reşedinţa de vară a preşedintelui francez şi se aşteaptă să se concentreze asupra acestei chestiuni în zilele următoare.
Vom lucra în zilele următoare pentru a avansa pe acest subiect. Să nu repetăm greşelile din martie în această privinţă. Ar fi contraproductiv şi mai presus de orice este ineficient în lupta contra răspândirii virusului, a explicat preşedintele francez.
Franţa a înregistrat joi 6.111 noi cazuri de COVID-19, cea mai mare valoare a acestui indicator de la finalul lunii martie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu