Relațiile dintre Washington și Moscova sunt în pragul unui conflict armat deschis, avertizează un viceministru rus de externe

Relaţiile între Rusia şi SUA se află în pragul unui conflict armat deschis, dar Moscova depune eforturi ca aşa ceva să nu se întâmple, a declarat joi seară ministrul adjunct de externe rus Serghei Riabkov la televiziunea de stat Pervîi Kanal, potrivit TASS.

 

"Depunem eforturi pentru a evita ca relaţiile cu SUA să cadă în abisul unui conflict armat deschis, suntem deja în pragul lui, pe marginea acestui abis", a afirmat Riabkov.

Viceministrul rus a spus că reprezentanţii SUA încearcă să manifeste detaşare şi "să promoveze în media occidentale teza neimplicării Washingtonului în atacul terorist asupra Kremlinului atentând la viaţa preşedintelui rus".

Potrivit acestuia, contactele între Moscova şi Washington au loc în funcţie de necesităţi, inclusiv la nivel înalt.

"Există canale şi contacte care au loc, în funcţie de necesităţi, la înalte niveluri politice", a spus el.

Rusia a acuzat SUA joi că ar fi comanditarul presupusului atac cu drone asupra Kremlinului pe care susţine că l-a dejucat cu o zi înainte, "o minciună", potrivit Washingtonului, care neagă orice implicare în respectivul incident, relatează AFP.

Moscova a anunţat miercuri că a interceptat două drone ucrainene care vizau Kremlinul, invocând o 'tentativă de asasinare' a preşedintelui Vladimir Putin.

Confuzia persistă în continuare în legătură cu acest presupus atac, cel mai spectaculos atribuit Kievului de la începutul ofensivei ruse în februarie 2022, notează France Presse.

Autorităţile ruse nu au făcut publică nicio probă şi este imposibil de autentificat înregistrările video difuzate de unele media ruse în care se vede o dronă de mici dimensiuni apropiindu-se de o cupolă a unei clădiri din complexul Kremlinului, apoi explodând în flăcări, notează AFP.

În orice caz, Ucraina a dezminţit cu fermitate orice legătură cu acest incident, acuzând chiar Rusia că l-ar fi 'înscenat' pentru a justifica o eventuală escaladare viitoare a conflictului.

'Eforturile Kievului şi ale Washingtonului de a nega responsabilitatea sunt total ridicole. Deciziile privind astfel de atacuri nu sunt luate la Kiev, ci la Washington', a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov, fără a prezenta vreo probă în sprijinul acuzaţiilor sale.

SUA 'nu au avut nimic de-a face cu asta', a replicat John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională de la Casa Albă.

Capitala rusă este situată la aproximativ 500 de kilometri de graniţa cu Ucraina, iar Kremlinul se află într-un cartier central ultrasecurizat. Acuzaţiile Rusiei privind o presupusă incursiune a dronelor ucrainene i-au surprins pe mulţi analişti.

Între altele, canalul Telegram 'Verstka' remarcase că, în cursul dimineţii următoare, activitatea de la Kremlin părea una normală şi era surprinzător că nimeni nu se agita în legătură cu incidentul din noaptea de marţi spre miercuri, despre care preşedinţia rusă a început să vorbească abia la orele prânzului, jurnaliştii acestei media întrebându-se dacă "a fost doar înscenare sau confuzie".

Măsurile de securitate vor fi "consolidate", a declarat Peskov, pe fondul apropierii zilei de 9 mai, când Rusia celebrează victoria sovieticilor asupra Germaniei naziste în 1945.

Ministerul rus de Externe a declarat joi că 'activităţile teroriste şi de sabotaj ale forţelor armate ucrainene' au luat 'o amploare fără precedent' pe fondul anunţatei contraofensive a Kievului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel